STRIGĂTOR², -OARE, strigători, -oare, adj. Care strigă; fig. care se face remarcat (mai ales prin aspecte negative); evident, izbitor. Umilirea națională nu mai era așa de strigătoare. IBRĂILEANU, SP. CR. 84. ◊ Expr. Strigător la cer = care se afirmă cu putere, care trebuie neapărat luat în seamă. Pășii mai departe spre îndeplinirea altor lipsuri, deopotrivă strigătoare la cer. HOGAȘ, M. N. 171. Dreptatea mea e strigătoare la cer. VLAHUȚĂ, O. AL. II 7.