strigăt sn [At: ANON. CAR. / V: (reg) strâget / Pl: ~e / E: striga + -ăt] 1 Sunet sau cuvânt emis cu intensitate Si: răcnet, țipăt, urlet, zbierătură, zbieret, (rar) strigătură (1), țipătură, (înv) chemare (1), strigat (1), (îvr; asr) strigare (1), (înv) răcnitură Vz chiot. 2 Tânguire cu voce tare Si: suspin, vaiet puternic. 3 (Înv; asr) Strigare (3). 4 (Ban; îs) ~ul zorilor Bocet care se rostește după moartea unui flăcău, a unei fete sau neveste tinere. 5 Sunet caracteristic scos de păsări sau de animale Si: strigare (7). 6 (Lsg; csc) Zgomot mare, larmă de voci Si: vociferare. 7 Îndemn pentru o acțiune (spus cu glas puternic și cu insistență). 8 (Rar) Rugăminte. 9 Manifestare evidentă de nemulțumire, de revoltă exprimată în cuvinte rostite puternic. 10 Exclamație de protest. 11 Vorbă aspră, răstită, care exprimă o nemulțumire față de faptele sau atitudinea cuiva Si: (înv) strigare (15). 12 Chemare adresată cu voce tare (cu rostirea numelui celui chemat) Si: (îvr) strigare (21). 13 Anunțare semnalizată cu voce tare (a unui eveniment, a unui pericol etc.). 14 (Pop) Strigătură (2).