STRATEG, strategi, s. m. 1. (În Grecia antică) Comandant militar al unui polis; fiecare dintre cei zece magistrați supremi ai Atenei, aleși pe o durată de un an. 2. Comandant de oști, bun cunoscător al strategiei. – Din fr. stratège, lat. strategus.

STRATEGIE s. f. 1. Parte componentă a artei militare, care se ocupă cu problemele pregătirii, planificării și ducerii războiului și operațiilor militare. 2. (În sintagma) Strategie economică = stabilirea obiectivelor și planificarea cursului acțiunilor de urmat atât la nivel microeconomic, cât și la nivel macroeconomic. – Din fr. stratégie.

strateg sm [At: DOSOFTEI, V. S. noiembrie 126^r/34 / V: (înv) ~tig / Pl: ~egi / E: lat strategus, fr stratège. Stratig < ngr στρατηγός] 1 Comandant militar în unele cetăți ale Greciei antice și la romani. 2 Fiecare dintre cei zece magistrați supremi ai Atenei, aleși pe o durată de un an. 3 Comandant de oști bun cunoscător al strategiei (1). 4 (Pex) Persoană care dirijează cu competență un ansamblu de operații militare, de acțiuni etc. Si: (înv) strategist (4), (îvr) strategic (1). 5 (Pex) Funcția de strateg (2). 6 (Pex) Titlul de strateg (2).

strategie sf [At: CR (1830), 202¹/22 / Pl: ~ii / E: fr stratégie] 1 Partea cea mai importantă a artei militare, care se ocupă cu problemele pregătirii, planificării și ducerii războiului, campaniilor și operațiilor militare. 2 Disciplină militară care studiază marile operații de război, pregătește planurile marilor bătălii etc. 3 (Mat; în teoria jocurilor) Planul mișcărilor unui jucător ținând seamă de orice situație care poate apărea în cursul jocului. 4 (Fig; adesea cu determinări care arată domeniul de activitate) Pricepere de a folosi și de a îmbina cu abilitate toate mijloacele disponibile, toate împrejurările, condițiile etc. favorabile în vederea atingerii scopului propus. 5 Îmbinare astfel realizată.

stratig sm vz strateg

STRATEG, strategi, s. m. 1. Comandant militar în unele cetăți ale Greciei antice; fiecare dintre cei zece magistrați supremi ai Atenei, aleși pe o durată de un an. 2. Comandant de oști, bun cunoscător al strategiei. – Din fr. stratège, lat. strategus.

STRATEGIE s. f. Parte componentă a artei militare, care se ocupă cu problemele pregătirii, planificării și ducerii războiului și operațiilor militare. – Din fr. stratégie.

STRATEG, strategi, s. m. 1. Comandant de oști, cunoscător al strategiei, expert în arta de a purta război. 2. Comandant militar în cetățile Greciei antice; (în special) fiecare dintre cei zece magistrați supremi ai Atenei, aleși pe o durată de un an.

STRATEGIE s. f. 1. Parte componentă a artei militare care se ocupă cu conducerea superioară a războiului în ansamblul lui; mijloc sau ansamblu de mijloace folosite pentru asigurarea victoriei. Strategia lor era mai mult tătărească, tactica mai mult polonă. HASDEU, I. V. 72. Am lepădat toate romanțele și m-am apucat de cetit pre Tucidid și pre Xenofon... Nededat în strategie, n-am putut prețui nici frumoasa retragere a celor zece mii, nici războaiele peloponisiace. NEGRUZZI, S. I 61. Războiul defensiv, socotindu-l ca o parte a strategiei sau a politicii războiului, s-a adus la cea mai mare perfecție de romîni. BĂLCESCU, O. I 27. ◊ Fig. Se vede că au deprins o strategie care nu dă greș. Deși madama Profira întrebuințează un băț cu mîna stîngă, și-l întrebuințează energic, godacii în scurt izbutesc s-o facă să scoată niște grozave țipete de spaimă. SADOVEANU, O. VIII 177. Tovarășii lui Radu Comșa, cu poftă de vorbă deschisă de băutură, începură să istorisească întîmplări pline de interes, în legătură cu tactica și strategia electorală. C. PETRESCU, Î. II 136. 2. Fig. Știința conducerii luptei revoluționare a proletariatului, prin determinarea direcției principale a atacului pe care trebuie să-l dea proletariatul în etapa respectivă a revoluției și prin elaborarea planului de repartizare și de utilizare justă a forțelor revoluționare. Congresul al V-lea a elaborat strategia și tactica partidului. LUPTA DE CLASĂ, 1954, nr. 1, 40.

STRATEG s.m. 1. Titlu dat generalilor care aveau conducerea treburilor militare în vechea Atenă. 2. Comandant de oști cunoscător al strategiei. [Cf. fr. stratège, lat. strategus, gr. strategos < stratos – armată, ago – a conduce].

STRATEGIE s.f. 1. Parte componentă a artei militare care se ocupă cu conducerea tuturor forțelor armate de uscat, aer și apă, pe toată durata războiului și pe durata fiecărei campanii, organizînd și conducînd operațiile duse de mari grupări de forțe. 2. Știința conducerii luptei revoluționare prin determinarea direcției principale a acțiunilor și prin elaborarea planului de unire și de utilizare justă a forțelor revoluționare, a rezervelor revoluției. 3. (Fig.) Arta de a folosi cu dibăcie toate mijloacele disponibile în vederea asigurării succesului într-o luptă. [Gen. -iei. / cf. fr. stratégie, lat., gr. strategia].

STRATEG s. m. 1. (în Grecia antică) general, comandant al unui polis; fiecare din cei 10 magistrați supremi ai Atenei, aleși pe un an. 2. comandant de oști cunoscător al strategiei. 3. cel care conduce cu competență un oarecare număr de operații, care se descurcă cu abilitate în anumite situații politice. (< fr. stratège, lat. strategus, gr. strategos)

STRATEGIE s. f. 1. demnitatea de strateg (1); unitate teritorială supusă acestuia. 2. ramură a științei (artei) militare care studiază problemele conducerii războiului în ansamblu și a acțiunilor militare de mare amploare. 3. determinare a direcției principale a acțiunilor proletariatului într-o anumită etapă a revoluției, în stabilirea sarcinilor fundamentale pentru atingerea obiectivelor etapei respective. 4. (inform.) comportament al omului sau al mașinii cu ocazia unui joc sau a unui conflict. 5. (fig.) arta de a folosi toate mijloacele disponibile în vederea asigurării succesului într-o luptă, într-o activitate. (< fr. stratègie)

STRATEG ~gi m. 1) Comandant, bun cunoscător al strategiei militare. 2) Specialist în strategie. 3) (în Grecia antică) Magistrat care era responsabil de toate operațiile militare. /<lat. strategus, ngr. stratigós, fr. stratège

STRATEGIE ~i f. 1) mil. Știință care se ocupă cu planificarea, organizarea și conducerea operațiilor militare într-un război. 2) Ansamblu de operații și manevre, realizate în vederea atingerii unei victorii. ~ electorală. [G.-D. strategiei] /<fr. stratégie

strateg m. general priceput în strategie.

strategie f. arta de a conduce operațiunile militare.

*stratég m. (vgr. strategòs, d. stratós, armată, și ágo, duc, conduc). General (căpitan) distins. V. voĭevod.

*strategíe f. (vgr. strategia). Arta de a conduce operațiunile militare pînă la contactu cu dușmanu, cînd începe rolu tacticiĭ: Napoleon era maestru în strategie. Fig. Manevră dibace: strategie politică.

strateg s. m., pl. strategi

!strategie s. f., art. strategia, g.-d. art. strategiei; pl. strategii, art. strategiile (desp. -gi-i-)

strateg s. m., pl. strategi

strategie s. f., art. strategia, g.-d. strategii, art. strategiei

strateg s. m., pl. strategi

strategie s. f., art. strategia, g.-d. art. strategiei; pl. strategii

strateg (-gi), s. m. – Comandant de oști. Fr. stratège. Este dubletul lui stratig, s. m. (general), din gr. στρατηγός, sec. XVII, înv., der. arhistratig, s. m. (generalisim), înv. din gr. ἀρχιστρατηγός. – Der. strategie, s. f., din fr. stratégie; strategic, adj., din fr. stratègique; stratagemă, s. f., din it. stratagemma, sec. XVIII, la Șincai.