stranic, ~ă [At: CORESI, EV. 500 / V: (înv) ~ainic, (reg) ~răin~, ~rein~ / Pl: ~ici, ~ice / E: slv страньникъ] 1-2 smf, a (Înv) Străin (3-4). 3 smf (Pex) Peregrin (2). 4 a (Îrg; d. limbă, dialecte etc.) Străin (8). 5-6 smf, a (Înv) Străin (13-14). 7-8 smf, a Musafir (1-2).

strainic, ~ă a, smf vz stranic

străinic, ~ă a, smf vz stranic

streinic, ~ă a vz stranic

stráĭnic m. (vsl. stranĭnikŭ). Vechĭ. Călător, străin, ĭubitor de străinĭ, ospitalier.

STRANIC adj., s. v. hoinar, pribeag, rătăcitor, vagabond.

stranic adj., s. v. HOINAR. PRIBEAG. RĂTĂCITOR. VAGABOND.

STRAINIC s. v. călător, drumeț, pelerin.

strainic s. v. CĂLĂTOR. DRUMEȚ. PELERIN.

stranic, stranică, adj., s.m. și f. 1. (adj., s.m. și f.; înv.) străin, venetic, pelerin. 2. (adj.; înv. și reg.; despre limbă, dialecte) alta decât limba sau dialectul matern; străin. 3. (adj.; s.m. și f.; înv.) (persoană) care nu este în relații apropiate de rudenie cu cineva; care nu aparține unei familii. 4. (s.m. și f.; înv.) oaspe, oaspete.