STRADĂ, străzi, s. f. 1. Drum (mai ales pavat) în interiorul unui oraș, de-a lungul căruia se înșiră de obicei, de o parte și de alta, casele. Coborîse ceața iernii peste străzi, Ca prin fum se deslușeau cu greu Casele ce ne priveau de prin ogrăzi. D. BOTEZ, P. O. 75. Strada era plină de copii gălăgioși, de roșcovi sălbatici și de vrăbii. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 225. Povestea lui... n-o știa nici el însuși sau o uitase. S-a pomenit așa, pe stradă. El era al străzii și strada era a lui. ANGHEL, PR. 52. ◊ Expr. Omul de pe stradă = un anonim, o persoană oarecare. A arunca (pe cineva) în stradă = a da (pe cineva) afară din casă, p. ext. a lua cuiva tot ce are, a-l sărăci. 2. Locuitorii unei străzi (1). Toată strada a ieșit să-l primească. – Pl. și: (învechit) strade (MACEDONSKI, O. I 179, GHEREA, ST. CR. I 361, EMINESCU, N. 33).