STRACHINĂ, străchini, s. f. Vas de lut ars, ușor adîncit, întrebuințat în loc de farfurie; blid. Peste drum baba Ioana, cu o strachină de boabe în brațe, își hrănea orătăniile. REBREANU, R. II 109. Luînd strachina cu drele și urechiuși și scăfița cu usturoi, veni de se așeză pe iarbă lîngă naframa cu mămăligă. HOGAȘ, M. N. 68. Răstoarnă apoi sarmalele în strachină și i le pune dinainte. CREANGĂ, P. 32. Pune brînza în strachină și întinge pe alăturea, se spune despre un om zgîrcit. ◊ Expr. A mînca dintr-o strachină cu cineva = a fi foarte bun prieten cu cineva. A călca în străchini v. călca. ♦ Conținutul unui astfel de vas. Vîntul se liniști și se puse la masă; iar după ce mîncă o strachină de lapte dulce de căprioară și bău apă de micșunele dintr-o oală de marmură, se puse la povestit. ISPIRESCU, L. 114.