stomă sf [At: H V, 421 / Pl: ~me / E: bg стомна] (Olt) Vas mare de pământ (cu două toarte) în care se păstrează cereale, untură, murături etc.

STOMĂ s.f. (Biol.; anat.) Orificiu, por sau deschidere mică pe suprafața unui organ. [< germ. Stoma, cf. gr. stoma].^[1]

STOMĂ s. f. (biol., anat.) orificiu, por, deschidere mică pe suprafața unui organ. (< germ. Stoma, gr. stoma)

STOMA- v. stomato-.

STOMAT- v. stomato-.

STOMATO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) gură”, „bucal”, „deschidere”. [Var. stoma-, stomat-. / < fr., it. stomato-, cf. gr. stoma, stomatos].

-STOMIE Element secund de compunere savantă cu semnificația „deschidere”, „deschizătură”, „gură”. [< fr. -stomie, it. -stomia, cf. gr. stoma – gură].

STOMAT(O)- elem. stom(o)-.

-STOMIE elem. stom(o)-.

STOM(O)-, -STOM(Ă), -STOMIE /STOMAT(O)- elem. „gură”. (< fr. stom/o/-, -stome, -stomie, stomat/o/-, cf. gr. stoma, -atos)

-STOMĂ, v. -STOM.

STOM-, v. STOMO-. □ ~algie (v. -algie), s. f., durere bucală.

-STOM (-STOMĂ) „gură, orificiu, aparat bucal”. ◊ gr. stoma „orificiu, gură” > fr. -stome, engl. id. > rom. -stom și -stomă.

STOMATO- „gură, orificiu, deschizătură”. ◊ gr. stoma, atos „gură, deschizătură, gaură” > fr. stomato-, engl. id., germ. id. > rom. stomato-. □ ~carp (v. -carp), s. n., fruct monocarpic care se deschide printr-o crăpătură oblică; ~lalie (v. -lalie), s. f., defect de vorbire caracterizat prin faptul că bolnavul nu poate pronunța vocalele nazale; ~log (v. -log), s. m. și f., specialist în stomatologie; sin. odontoiatru; ~logie (v. -logie₁), s. f., disciplină medicală care studiază anatomia, fiziologia și patologia cavității bucale și a dinților; sin. odontoiatrie; ~plastie (v. -plastie), s. f., refacere chirurgicală, prin autoplastie, a cavității bucale; ~podiu (v. -podiu), s. n., ramură care pătrunde prin stomate în mezofil, unde formează numeroși haustori; ~ragie (v. -ragie), s. f., hemoragie bucală; ~scop (v. -scop), s. n., instrument pentru examinarea cavității bucale; ~scopie (v. -scopie), s. f., metodă de investigație a mucoasei cavității bucale cu ajutorul stomatoscopului.

-STOMIE „orificiu bucal, deschidere”. ◊ gr. stoma „gură, orificiu” > fr. -stomie, germ. id., it. -stomia, engl. -stomy > rom. -stomie.

STOMO- „gură, deschizătură”. ◊ gr. stoma „gură” > fr. stomo-, engl. id. > rom. stomo-. □ ~cefal (v. -cefal), s. m., monstru cu gura rudimentară sau nulă, cu ochii alăturați; ~cord (v. -cord), s. n., apendice anterodorsal situat deasupra cavității bucale, la stomocordate, avînd rol de schelet de susținere.

stomă, stome, s.f. (reg.) vas mare de pământ cu două toarte, în care se păstrează untură, miere, cereale, murături etc.