stiuldic sn vz știuldic

stiulbic sn vz știuldic

stiulbuc sn vz știuldic

stiuldici v vz știuldica

știlbic sn vz știuldic

știolbic sn vz știuldic

știoldic sn vz știuldic

știrbic sn vz știuldic

știulbic sn vz știuldic

știulbica² v vz știuldica

știulbiuc sn vz știuldic

știulbuc sn vz știuldic

știuldic [At: LB / V: (reg) știulbic, stiulbuc, st~, ~ilbic, ~iolbic, ~iol~, ~irbic, ~Ibic, ~Ibiuc, ~Ibuc, ștol~, ștulbic, ștulbiuc, ștu~ sn / Pl: (2-3) ~uri, ~ice / E: fo cf știobâlc] 1 i (Trs) Știobâlc. 2 sn (Reg) Prăjină lungă, cu un capăt în formă de măciucă, folosită de pescari pentru a stârni peștele Si: (reg) ștulbeu. 3 sn (Buc; Mol) Prăjină cu care se împinge luntrea.

știuldica [At: DDRF / V: (reg) stiuldici (Pzi: ~icesc), ~lbi~ / Pzi: ~iuldic (A: nct) / E: știuldic] 1-2 vtr (Trs; Buc) A (se) știobâlcăi (1-2). 3 vi (Trs; îf știulbica) A aluneca (1). 4 vt (Reg; c. i. pești) A stârni cu știuldicul (2).

ștoldic sn vz ștuldic

ștulbic sn vz știuldic

ștulbiuc sn vz știuldic

ștuldic sn vz știuldic

ȘTIULDIC interj. (Regional) Bîldîbîc. Cînd a văzut că întindem puștile cătră el să-l pușcăm, știuldic! în fundu fîntînii, și nu l-am mai văzut. RETEGANUL, la CADE.

ȘTIULDICA, știuldic, vb. I. Refl. (Regional) A se cufunda cu zgomot în apă. Se știuldică în fundul fîntînii. RETEGANUL, la CADE.

ȘTIULDIC interj. (Reg.) Știobîlc, huștiuluc, bîldîbîc. – Onomatopee.

ȘTIULDICA, știuldic, vb. I. Refl. (Reg.) A se cufunda cu zgomot în apă. – Din știuldic.

știoldic n. Mold. prăjină cu care pescarul umblă în apă, ca să iasă peștii la leasă sau la vârșie. [Și știulbuc: origină necunoscută].

știulbuc n. V. știoldic.

șteoldíc și ștoldíc (Mold.) și știrbíc (Trans.) n., pl. e (eo dift. ca și’n șteobîlc, amîndoŭă imit.). Un băț c’un disc la capăt cu care pescariĭ, șezînd în luntri, pleoscăĭesc în apele maĭ adîncĭ ca să alunge peștiĭ spre năvoade și alte capcane. (La apele maĭ micĭ prăjină de scornit peștiĭ din ascunzătorĭ). – Și șchĭolghíc (Nț.).

știrbíc, V. șteoldic.

ȘTIULDIC interj. v. bâldâbâc.

știuldic interj. v. BÎLDÎBÎC.

știuldic², știuldicuri și știuldice, s.n. (reg.) 1. prăjină lungă pe care pescarii o folosesc pentru a stârni peștii spre plase. 2. prăjină cu care se împinge luntrea în bălțile mai puțin adânci.

știuldica, știuldic, vb. I (reg.) 1. (refl.) a se cufunda cu zgomot în apă. 2. (în forma: știulbica) a aluneca. 3. (despre pești) a stârni cu știulbucul (cu prăjina).