STINDARD, stindarde, s. n. (Astăzi rar) 1. Steag, drapel. Rănit, scapă din mîini stindardul. CARAGIALE, O. III 17. Și stindardul țării el înfășurînd, Către sîn îl strînge înapoi cătînd. BOLINTINEANU, O. 35. Poporul să m-aclame, poporul să m-admire Și oștile să-nchine Stindarde-n fața mea. ALECSANDRI, T. II 126. ◊ Expr. A ridica stindardul revoltei = a porni, a declanșa o revoltă. N-ar fi cutezat să ia parte într-o mișcare ce ar fi ridicat stindardul revoltei. GHICA, A. 687. 2. Fig. Tabără, front. Nu este amărăciune mai mare decît a dezertorului ce vede triumfînd stindardul ce a părăsit. BOLLIAC, O. 262. ♦ Simbol de luptă, de înfrățire. Marxismul a devenit stindardul de luptă și călăuză a proletariatului din toată lumea. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 338, 1/1.