STICLETE, slicleți, s. m. Mică pasăre cîntătoare, cu penele felurit colorate, trăind în mod obișnuit prin scaieți, cu ale căror semințe se hrănește (Carduelis elegans). De se preumbla numai prin codri și prin livezi, mierlele și privighetorile, pitulicele și sticleții... toți îl întîmpinau peste tot locul cu dulcile lor cîntări. ODOBESCU, S. III 181. Bărbierul e mare amator de flori și de paseri. Are colivii cu sticleți, cu mierle și privighetori. NEGRUZZI, S. I 322. ◊ Expr. A fi cu (sau a avea) sticleți în cap sau a-i cînta (cuiva) sticleții (în cap) = a avea idei bizare, capricii, toane; a fi neîntreg la minte. Vouă nu știu ce sticleți vă cîntă să legați cu lanțuri primăvara. BENIUC, V. 80. A scoate (cuiva) sticleții din cap = a vindeca (pe cineva) de toane, de capricii, de idei extravagante. Mihai se plecă, și șopti a doua oară în ureche, apăsat: Am zis că numai domnul Radu Comșa are să-ți scoată sticleții din cap. C. PETRESCU, Î. I 7. – Variante: stiglete (MACEDONSKI, O. I 46, ALECSANDRI, P. III 56), stigleț (NEGRUZZI, S. II 302) s. m.