STEPĂ, stepe, s. f. Întindere de loc arid, secetos, de obicei șes, acoperit cu o vegetație ierboasă cu caractere de adaptare la uscăciune. Dar nu era nimeni în lung și-n lat decît vîntul peste stepa golașă și stearpă. DUMITRIU, P. F. 57. Stepa părăginită se desfășura nemărginită, netedă ca o foaie de hîrtie. REBREANU, P. S. 100. De aceea zilele îmi sînt Pustii ca niște stepe. EMINESCU, O. I 175. Am început să traduc descrierea stepei malo-rusiene, una din paginile cele mai minunate din minunatul romanț istoric «Taras Bulba» de N. Gogoli. ODOBESCU, S. A. 318. ◊ Fig. Ca pe alt tărîm, departe zăresc o licărire, Se uită lung și parcă își mai revin în fire, Pornesc încet cu grijă, pe stepa de zăpadă. ANGHEL-IOSIF, C. M. 35.