STAVRU gr. σταῦρος, „cruce”. 1. Stavăr (16 B IV; 16 A V; Tec I; Arh. etc.); – ard., 1726 (Pașca); cu etim. greșită < stăvar „herghelegiu” (Paș); Stăvaru însă < subst. stăvar, iar Stăvărești s. poate implica ambele origini. 2. Stavr/e olt, 1635 (Hris I 229); -escu; -ĭia f., 1840 (P Bor 121). 3. Stăvru, M. (Sd XVI). 4. + suf. gr. -at: Stavrat (Arh). 5. Cf. gr. Stavrinos, vistierul lui Mihai Viteazul.