STÁTU-QUÓ s. n. Situație de fapt sau de drept în raport cu care se apreciază efectele unui act juridic, ale unui tratat, ale unei convenții etc. [Pr.: státu-cvó] – Loc. lat.

statu-quo sn [At: I. GOLESCU, C. / P: ~cvo / V: ~-co / E: lat statu quo] 1 Situație existentă (sau care a existat) la un moment dat. 2 (Spc) Situație de fapt sau de drept în raport cu care se apreciază efectele unui contract, unei convenții etc.

STÁTU-QUÓ s. n. Stare care a existat mai înainte, care se menține și în momentul de față și în raport cu care se apreciază efectele unui tratat, ale unei convenții etc. – Loc. lat.

STATU-QUÓ s. n. invar. Stare, situație care se continuă, în care nu au intervenit modificări. A menține statu-quo. ▭ Omul să nu zacă în statu-quo letargic ca dobitoacele. RUSSO, O. 90.

STATU-QUO s.n. invar. Situație existentă sau care a existat la un moment dat. [Pron. statu-cvó. / < lat. statu quo (ante bellum) – stare care a existat (înainte de război)].

STATU-QUO CVÓ/ s. n. situație existentă sau care a existat la un moment dat. (< lat. statu quo)

STATU-QUO [pr.: statu-cvó] n. Situație existentă sau care a existat la un moment dat, în raport cu care se apreciază efectele unui tratat, ale unei convenții etc. /Cuv. lat.

statu-quo n. starea în care se află acuma lucrurile sau se aflau înaintea ostilităților: a menține statu-quo.

statu-co sn vz statu-quo

*státu quo n. Cuvinte latine care înseamnă „starea în care”, subînț. „a fost în ainte” saŭ „se află acuma”, adică „să rămîie situațiunea cum a fost saŭ cum este”: a restabili statu quo(pron. stătu cŭo. Fals kvo).

statu-quo (lat.) [qu pron. rom. kv] s. n., art. statu-quoul

statu-quo (lat.) [qu pron. cv] s. n., art. statu-quoul

státu-quó s. n. [-quo pron. -cvo]