STATIC, -Ă, statici, -e, adj. 1. (Mec.; în opoziție cu dinamic) Care se referă la echilibrul forțelor. ◊ Electricitate statică = sarcină electrică invariabilă a unui corp în care nu se dezvoltă căldură, din cauza stării sale electrice. V. electrostatică. Încercare statică = încercare mecanică la care forța exterioară se aplică încet, progresiv, uniform și în același sens. Presiune statică = presiune interioară a unui fluid care curge, indicată de un instrument de măsură care se mișcă cu aceeași viteză ca și fluidul. 2. (În opoziție cu în dezvoltare, evolutiv) Care este în nemișcare, lipsit de dinamism; imuabil, fix. Caracterul static al eroului pozitiv nu corespunde realității care e în continuă transformare. CONTEMPORANUL, S. II, 1954, nr. 389, 3/6. ◊ (Adverbial) Chiar dacă privim limba într-o singură clipă a existenței ei, tot nu o putem privi static, tot trebuie să ținem seama de necontenita schimbare a elementelor ei. GRAUR, F. L. 22. 3. (Fiziol.; în expr.) Simț static = simț care ne orientează asupra poziției corpului și a segmentelor lui în repaus, datorită impresiilor care ne vin de la mușchi, tendoane și articulații.