2 intrări

19 definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

STÁROSTE, starosti, s. m. 1. Conducător al unei corporații, al unei bresle din trecut; p. gener. conducător, șef, fruntaș. 2. (În Evul Mediu, în Moldova) Cârmuitor al unui ținut aflat la marginea țării. 3. (Reg.) Persoană trimisă oficial de un tânăr la părinții unei fete pentru a o cere în căsătorie; pețitor; p. ext. persoană care conduce ceremonia nunții. – Din sl. starosta.

staroste sm [At: URECHE, LET. I, 202/15 / V: (reg) ~riște, ~oște, ta~ / Art și: (îvp) ~a / Pl: ~ti, (îvp) ~oști / G-D: și: ~i / E: pn starosta, ucr староста] 1 (În evul mediu, mai ales în Mol) Bărbat care conducea un ținut, o cetate sau un oraș (fortificat) etc., cu atribuții militare, administrative și judecătorești Si: ispravnic, pârcălab. 2 Șeful unei agenții consulare. 3 (În orânduirea feudală mai ales din Țara Românească) Conducător al unei bresle, al unei corporații ( de meșteșugari, de negustori etc.) Si: (înv) proestos, protomeșter. 4 (Pex) Șef al unei comunități, al unei cete etc. 5 (Îrg) Stareț (2). 6 (Mol; Trs) Pețitor. 7 (Pex) Persoană care conduce ceremonia unei nunți sau care îndeplinește un anumit rol în această ceremonie (cheamă oamenii la nuntă sau însoțește mireasa ori strigă darurile etc.) Si: (reg) colacasiu, tarisfat, vornic. 8 (Reg; îf taroste) Tovarăș.

STÁROSTE, starosti, s. m. 1. Conducător al unei corporații, al unei bresle din trecut; p. gener. conducător, șef, fruntaș. 2. Persoană care conducea în trecut (în Moldova) un ținut aflat la marginea țării. 3. (Reg.) Persoană trimisă oficial de un tânăr la părinții unei fete pentru a o cere în căsătorie; pețitor; p. ext. persoană care conduce ceremonia nunții. – Din sl. starosta.

STÁROSTE, starosti, s. m. 1. (În trecut) Conducător, cap al unei corporații, al unei bresle. Cunoaște, domnule, că eu sînt staroste al neguțătorilor de lucruri scumpe. SADOVEANU, D. P. 153. Starostele tăbăcarilor nu credea în primejdie dacă n-o vedea cu ochii lui. CAMIL PETRESCU, O. II 40. Și pentru ce n-a trimis-o în cercetarea starostilor de isnafuri? NEGRUZZI, S. I 305. ♦ Șef, conducător; fruntaș. Boierul i-a făcut Saftei pe voie și l-a dat pe Mură starostelui lăutarilor. GALACTION, O. I 68. Eol, starostele vînturilor, aibă grijă de familia și de tărăbuțele mele. CARAGIALE, O. VII 159. N-am uitat nici pe răposatul Caraiman, veselul și priceputul staroste al vînătorilor tămădăieni. ODOBESCU, S. III 14. 2. (În organizarea administrativă feudală din Moldova) Comandant, guvernator al unei cetăți sau al unui oraș întărit; pîrcălab (1). A venit starostele cu călărime, a împlinit porunca domniei și s-a întors încărcat de daruri. SADOVEANU, O. VII 113. Miron fu trimis înainte la Petru Potocki, starostele de Camenița, ca să ceară ajutor de oaste. BĂLCESCU, O. I 183. 3. (Mold., Transilv.) Persoană trimisă de un tînăr la părinții unei fete, pentru a o cere în căsătorie (v. pețitor); p. ext. persoană care dirijează ceremonia nunții. De băietanul stăruiește în hotărîre că vrea și vrea [să ia fata], atunci tatăl său... merge de cată doi gospodari drept starosti pentru a se duce... la cutare fată în împețit. La TDRG. Măi Chirică... scoți omul din minți cu vorbele tale. Bun staroste mi-am găsit. CREANGĂ, P. 162. Cum poposeau la o casă, deodată ieșeau înainte: mirele cu mireasa, socrul cu soacra și starostele. ȘEZ. III 184. – Pl. și: (3) staroști (CONTEMPORANUL, I 162). – Formă gramaticală, sg. art. și: starostea (DELAVRANCEA, O. II 19, ISPIRESCU, L. 92, MARIAN, NU. 507).

STÁROSTE ~i m. 1) ist. Conducător administrativ al unui oraș, al unei cetăți. 2) ist. Conducător al unei bresle. 3) Persoană trimisă la părinții unei fete spre a o cere în căsătorie pentru altcineva; pețitor. 4) rar Persoană care dirijează ceremonia nunții. 5) reg. Persoană care are în grijă o biserică, îndeplinind și anumite servicii la oficierea cultului religios; paracliser; țârcovnic. /<pol., ucr. starosta

staroste m. 1. od. pârcălab; 2. mai marele unei bresle; 3. Mold. și Tr. mijlocitor de căsătorii: bun staroste mi-am găsit CR. [Rus. STAROSTĬ, bătrân (adică om cu experiență)].

staroste m. (vsl. rus. stárosta, bătrîn, staroste, stárostĭ, bâtrîneață). Vechĭ. Pîrcălab. Decan, șef de breaslă. Azĭ. (Mold.Trans.). Pețitor, mijlocitor de căsătoriĭ. – Art. starostele nostru, în vechime și starostea nostru, ca popa nostru.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

staroste s. m., art. starostele; pl. starosti

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

STÁROSTE s. v. conducător, egumen, ispravnic, pețitor, pârcălab, stareț, șef, vătaf.

STÁROSTE s. 1. (înv.) baș, proestos, protomeșter. (~ al unei bresle.) 2. (prin Ban. și Transilv.) tarisfat. (~ la nunțile țărănești.)

STAROSTE s. 1. (înv.) baș, proestos, protomeșter. (~ al unei bresle.) 2. (prin Ban. și Transilv.) tarisfat. (~ la nunțile țărănești.)

staroste s. v. CONDUCĂTOR. EGUMEN. ISPRAVNIC. PEȚITOR. PÎRCĂLAB. STAREȚ. ȘEF. VĂTAF.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

stároste, starosti, (taroste), s.m. – (reg.) Persoană care conduce ceremonia nunții: „Mai mare” (Papahagi); „Atunci au venit nănașii și starostele și socrii să le închine la cei doi” (Bilțiu, 1999: 358); „O vinit cu Aurelu Mențuli, care ne-o fost și taroste” (Memoria, 2014: 147; Oarța de Sus). – Din sl. starosta „bătrân, staroste” (Scriban, DEX); din pol., ucr. starosta (MDA).

stároste, starosti, s.m. – Persoană care conduce ceremonia nunții: „Mai mare” (Papahagi). – Din sl. starosta (DEX).

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

staroste, starosti s. m. șef al unei bande de hoți.

starostele curcănimii expr. (intl.) ministrul de interne.

Intrare: staroste
staroste1 (art. -ele) substantiv masculin admite vocativul
substantiv masculin (M48)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • staroste
  • starostele
plural
  • starosti
  • staroști
  • starostii
  • staroștii
genitiv-dativ singular
  • staroste
  • starostelui
plural
  • starosti
  • staroști
  • starostilor
  • staroștilor
vocativ singular
  • staroste
plural
  • starostilor
  • staroștilor
staroste2 (art. -ea) substantiv masculin admite vocativul
substantiv masculin (M57)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • staroste
  • starostea
plural
  • starosti
  • staroști
  • starostii
  • staroștii
genitiv-dativ singular
  • staroste
  • starostei
plural
  • starosti
  • staroști
  • starostilor
  • staroștilor
vocativ singular
  • staroste
  • starosteo
plural
  • starostilor
  • staroștilor
Intrare: staroște
staroște
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

staroste, starosti / staroste, starostisubstantiv masculin

  • 1. Conducător al unei corporații, al unei bresle din trecut. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Cunoaște, domnule, că eu sînt staroste al neguțătorilor de lucruri scumpe. SADOVEANU, D. P. 153. DLRLC
    • format_quote Starostele tăbăcarilor nu credea în primejdie dacă n-o vedea cu ochii lui. CAMIL PETRESCU, O. II 40. DLRLC
    • format_quote Și pentru ce n-a trimis-o în cercetarea starostilor de isnafuri? NEGRUZZI, S. I 305. DLRLC
    • 1.1. prin generalizare Conducător, fruntaș, șef. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Boierul i-a făcut Saftei pe voie și l-a dat pe Mură starostelui lăutarilor. GALACTION, O. I 68. DLRLC
      • format_quote Eol, starostele vînturilor, aibă grijă de familia și de tărăbuțele mele. CARAGIALE, O. VII 159. DLRLC
      • format_quote N-am uitat nici pe răposatul Caraiman, veselul și priceputul staroste al vînătorilor tămădăieni. ODOBESCU, S. III 14. DLRLC
  • 2. în Evul Mediu Moldova Cârmuitor al unui ținut aflat la marginea țării; pârcălab. DEX '09 DLRLC
    sinonime: pârcălab
    • format_quote A venit starostele cu călărime, a împlinit porunca domniei și s-a întors încărcat de daruri. SADOVEANU, O. VII 113. DLRLC
    • format_quote Miron fu trimis înainte la Petru Potocki, starostele de Camenița, ca să ceară ajutor de oaste. BĂLCESCU, O. I 183. DLRLC
  • 3. regional Persoană trimisă oficial de un tânăr la părinții unei fete pentru a o cere în căsătorie. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: pețitor
    • format_quote De băietanul stăruiește în hotărîre că vrea și vrea [să ia fata], atunci tatăl său... merge de cată doi gospodari drept starosti pentru a se duce... la cutare fată în împețit. La TDRG. DLRLC
    • format_quote Măi Chirică... scoți omul din minți cu vorbele tale. Bun staroste mi-am găsit. CREANGĂ, P. 162. DLRLC
    • 3.1. prin extensiune Persoană care conduce ceremonia nunții. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Cum poposeau la o casă, deodată ieșeau înainte: mirele cu mireasa, socrul cu soacra și starostele. ȘEZ. III 184. DLRLC
    • comentariu Plural și: staroști. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.