17 definiții pentru staroste

STÁROSTE, starosti, s. m. 1. Conducător al unei corporații, al unei bresle din trecut; p. gener. conducător, șef, fruntaș. 2. (În Evul Mediu, în Moldova) Cârmuitor al unui ținut aflat la marginea țării. 3. (Reg.) Persoană trimisă oficial de un tânăr la părinții unei fete pentru a o cere în căsătorie; pețitor; p. ext. persoană care conduce ceremonia nunții. – Din sl. starosta.

STÁROSTE, starosti, s. m. 1. Conducător al unei corporații, al unei bresle din trecut; p. gener. conducător, șef, fruntaș. 2. Persoană care conducea în trecut (în Moldova) un ținut aflat la marginea țării. 3. (Reg.) Persoană trimisă oficial de un tânăr la părinții unei fete pentru a o cere în căsătorie; pețitor; p. ext. persoană care conduce ceremonia nunții. – Din sl. starosta.

STÁROSTE, starosti, s. m. 1. (În trecut) Conducător, cap al unei corporații, al unei bresle. Cunoaște, domnule, că eu sînt staroste al neguțătorilor de lucruri scumpe. SADOVEANU, D. P. 153. Starostele tăbăcarilor nu credea în primejdie dacă n-o vedea cu ochii lui. CAMIL PETRESCU, O. II 40. Și pentru ce n-a trimis-o în cercetarea starostilor de isnafuri ? NEGRUZZI, S. I 305. ♦ Șef, conducător; fruntaș. Boierul i-a făcut Saftei pe voie și l-a dat pe Mură starostelui lăutarilor. GALACTION, O. I 68. Eol, starostele vînturilor, aibă grijă de familia și de tărăbuțele mele. CARAGIALE, O. VII 159. N-am uitat nici pe răposatul Caraiman, veselul și priceputul staroste al vînătorilor tămădăieni. ODOBESCU, S. III 14. 2. (În organizarea administrativă feudală din Moldova) Comandant, guvernator al unei cetăți sau al unui oraș întărit; pîrcălab (1). A venit starostele cu călărime, a împlinit porunca domniei și s-a întors încărcat de daruri. SADOVEANU, O. VII 113. Miron fu trimis înainte la Petru Potocki, starostele de Camenița, ca să ceară ajutor de oaste. BĂLCESCU, O. I 183. 3. (Mold., Transilv.) Persoană trimisă de un tînăr la părinții unei fete, pentru a o cere în căsătorie (v. pețitor); p. ext. persoană care dirijează ceremonia nunții. De băietanul stăruiește în hotărîre că vrea și vrea [să ia fata], atunci tatăl său... merge de cată doi gospodari drept starosti pentru a se duce... la cutare fată în împețit. La TDRG. Măi Chirică... scoți omul din minți cu vorbele tale. Bun staroste mi-am găsit. CREANGĂ, P. 162. Cum poposeau la o casă, deodată ieșeau înainte: mirele cu mireasa, socrul cu soacra și starostele. ȘEZ. III 184. – Pl. și: (3) staroști (CONTEMPORANUL, I 162). – Formă gramaticală, sg. art. și: starostea (DELAVRANCEA, O. II 19, ISPIRESCU, L. 92, MARIAN, NU. 507).

stároste s. m., pl. stárosti

stároste s. m., pl. stárosti

STÁROSTE s. v. conducător, egumen, ispravnic, pețitor, pârcălab, stareț, șef, vătaf.

STÁROSTE s. 1. (înv.) baș, proestos, protomeșter. (~ al unei bresle.) 2. (prin Ban. și Transilv.) tarisfat. (~ la nunțile țărănești.)

STÁROSTE ~i m. 1) ist. Conducător administrativ al unui oraș, al unei cetăți. 2) ist. Conducător al unei bresle. 3) Persoană trimisă la părinții unei fete spre a o cere în căsătorie pentru altcineva; pețitor. 4) rar Persoană care dirijează ceremonia nunții. 5) reg. Persoană care are în grijă o biserică, îndeplinind și anumite servicii la oficierea cultului religios; paracliser; țârcovnic. /<pol., ucr. starosta

staroste m. 1. od. pârcălab; 2. mai marele unei bresle; 3. Mold. și Tr. mijlocitor de căsătorii: bun staroste mi-am găsit CR. [Rus. STAROSTĬ, bătrân (adică om cu experiență)].

staroste m. (vsl. rus. stárosta, bătrîn, staroste, stárostĭ, bâtrîneață). Vechĭ. Pîrcălab. Decan, șef de breaslă. Azĭ. (Mold.Trans.). Pețitor, mijlocitor de căsătoriĭ. – Art. starostele nostru, în vechime și starostea nostru, ca popa nostru.

pîrcăláb m. (ung. porkoláb, de unde și vsl. porkolabŭ, d. vgerm. purkgrăvo, burggrâvo, ngerm. burg-graf, d. burg, cetate, și graf, conte. V. pîrgar, burghez, graf). Mold. Vechĭ. Comandant de cetate (în Munt. căpitan), ĭar maĭ apoĭ, pînă la 1857, ispravnic, prefect de județ: Cuza a fost pîrcălab al Galaților. Trans. Temnicer: măĭ jupîne pîrcălabe, tu din lanțurĭ mă sloboade (P. P.). Trans. Munt. Perceptor. – Și părc-, purc- (vest) și pîrca- (est). – În Moldova, titlu de pîrcălab a apărut întîĭa oară la 1448-49 supt [!] Alexandru II. Supt Ștefan cel Mare, era un pîrcălab saŭ doĭ la Hotin, Neamțu, Novograd (Roman), Orheĭ, Cetatea Albă și Chilia (în ultimele doŭă pînă ce le cuceriră Turciĭ, la 1483-84). De la 1484, în locu pîrcălabuluĭ de Suceava, apăru „portaru” de Suceava. Alțĭ pîrcălabĭ maĭ sînt pomenițĭ la Ĭașĭ, Cotnarĭ, Cîrligătura, Hîrlăŭ, Dorohoĭ, Soroca și Galațĭ; la Cernăuțĭ, Tecucĭ și Putna, se numea staroste, ĭar la Botoșanĭ și Chișinăŭ (după Cost.) vornic (Cdr.). V. boĭer, cetate, nazir, raĭa, castelan, marchiz.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

STÁROSTE s. 1. (înv.) baș, proestós, protoméșter. (~ al unei bresle.) 2. (prin Ban. și Transilv.) tarisfát. (~ la nunțile țărănești.)

stároste s. v. CONDUCĂTOR. EGUMEN. ISPRAVNIC. PEȚITOR. PÎRCĂLAB. STAREȚ. ȘEF. VĂTAF.

stároste, starosti, (taroste), s.m. – (reg.) Persoană care conduce ceremonia nunții: „Mai mare” (Papahagi); „Atunci au venit nănașii și starostele și socrii să le închine la cei doi” (Bilțiu, 1999: 358); „O vinit cu Aurelu Mențuli, care ne-o fost și taroste” (Memoria, 2014: 147; Oarța de Sus). – Din sl. starosta „bătrân, staroste” (Scriban, DEX); din pol., ucr. starosta (MDA).

stároste, starosti, s.m. – Persoană care conduce ceremonia nunții: „Mai mare” (Papahagi). – Din sl. starosta (DEX).


Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel.

staroste, starosti s. m. șef al unei bande de hoți.

starostele curcănimii expr. (intl.) ministrul de interne.

Intrare: staroste
substantiv masculin (M48)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular staroste starostele
plural starosti, staroști starostii, staroștii
genitiv-dativ singular staroste starostelui
plural starosti, staroști starostilor, staroștilor
vocativ singular
plural
substantiv masculin (M57)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular staroste starostea
plural starosti, staroști starostii, staroștii
genitiv-dativ singular staroste starostei
plural starosti, staroști starostilor, staroștilor
vocativ singular
plural