STACANĂ, stacane, s. f. (Și în forma stacan) Cană, ceașcă sau pahar mare (de pămînt); p. ext. conținutul unei astfel de căni. După acesta urma alt om al lumii răsăritene, care purta tablaua cu stacane. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 156, 9/5. Se îmbuiba cu carne friptă dimineața și cu stacană de vin. PAS, Z. I 132. Stacanul mare de rachiu... în care strălucea lichidul prețios. La TDRG. În loc de a ne certa împreună, n-ar fi mai nimerit să ne-nțălegem ca doi oameni de treabă, încălzindu-ne c-o stacană de vin? ALECSANDRI, T. I 328. – Variantă: stacan s. n.