stârmină sf [At: CORESI, ap. DHLR II, 532 / V: (înv) star~ (A și: star~), stârmin (A: nct) sn, ~mnină, ~rnim (A: nct) sn, strâm~, strâmni~, star~, stărmin sn, stir~, strim~ (A și: strimină), ștror~ / A și: stâr~ / Pl: ~ni / E: bg стрймпипа] 1 (Îrg) Deal (stâncos) Si: (reg) stârmnic. 2 Prăpastie. 3 (Reg; îe) A avea ~ la cineva A avea gând rău cu cineva. 4 (Olt; îf strimină) Adâncitură în malul unei ape, în care se adună peștii. 5 (Reg) Băltoacă (4). 6 (Reg) Teren îmbibat cu apă. 7 (Reg) Loc mlăștinos (pe care oamenii evită să-și construiască case). 8 (Olt; îf starmină) „Localitate deluroasă, păduroasă și prăpăstioasă”. 9 (Reg; îf stârnim) Pădure deasă și neumblată. 10 (Olt) „Drum cu multe coaste”.

stârmnină sf vz stârmină

stirmină sf vz stârmină

strămină^[1] sf vz stârmină

strămnină^[1] sf vz stârmină

strimină sf vz stârmină

stirmínă, V. stîrmină.

stî́rmină f., pl. ĭ (sîrb. sirmina, d. strmen, loc prăpăstios, strm, vsl. strŭmŭ, prăpăstios). L. V. Deal înalt și abrupt (Numele unuĭ deal în Meh.). – La Dos. -ínă. Și stirm-. La Boc. starmină, localitate prăpăstioasă.

stîrmínă (-ne), s. f. – (Trans., Olt.) Rîpă, prăpastie. Sb. strmina (Tiktin). – Der. stîrminos, adj. (stîncos), var. înv. (sec. XVI) sterminos.

stârmínă, stârmíni, s.f. 1. (înv. și reg.) deal stâncos, stirmnic; stâncă cu coaste înalte și abrupte; prăpastie, râpă. 2. (reg.; în forma: strimină) scobitură, adâncitură în malul unei ape, în care se adună peștii. 3. (reg.) băltoacă. 4. (reg.) teren îmbibat cu apă; teren mlăștinos. 5. (reg.; în forma: starmină) localitate deluroasă, păduroasă și prăpăstioasă. 6. (reg.; în forma: stârnim) pădure deasă și neumblată. 7. (reg.) drum cu multe coaste.