SPUMAT, -Ă, spumați, -te, adj. (Despre ape) Acoperit de spumă, spumos. Și ne rămîne zarea mușcată de furtună, cu apele spumate. DEȘLIU, G. 6. Robul luă ambe trupurile-n spate, Și-ndată ce-a nopții umbră se ivi, Merse, și în apa Dunărei spumate El le azvîrli. NEGRUZZI, S. II 32. Dunărea se-nștiințează Ș-ale ei spumate unde către mare îl pornesc. ALEXANDRESCU, M. 15. ♦ (Mai ales despre cai) Plin de spumă, acoperit cu clăbuci de sudoare. Arnulf aude, sare de pe cal, înfiorat Dă frîu, cuprinde gîtul fugarului spumat Și-aleargă-n vînt și-n noapte. COȘBUC, P. I 134.