SPULBER, spulbere, s. n. Acțiunea de a spulbera și rezultatul ei; ninsoare spulberată (v. viscol), vînt puternic (v. vijelie). Văzu, lîngă felinarul orb, o fleandră cu cruce albastră, clătinîndu-se în spulber- CAMILAR, N. II 454. «Roibul» sta afară, de o parte ori de alta a spinării de pămînt, la adăpost de spulber, cu capul plecat, cu coada și cu coama învăluite de vînt. SADOVEANU, O. V 29. Spulber de ninsoare, că nu se vedea om cu om. I. BOTEZ, ȘC. 45. ♦ Fig. Nimicire, prăpăd. V. spulberare. Oștile noastre-au intrat în corăbii, Moarte și spulber ducînd cu sine. MURNU, I. 34. ◊ Expr. A merge în spulber = a merge spre distrugere. Dacă se înfrățește armata cu norodul, atuncea merge în spulber clasa asupritorilor. SADOVEANU, N. F. 108.