SPRAFCĂ, sprafce, s. f. 1. (Mold., învechit) Cercetare (judecătorească); anchetă. De la descălicarea lui Dragos, lupii au trăit în bună pace în țară, că n-au mai făcut nime sprafcă ca să vadă cîte oi s-au mîncat. NEGRUZZI, S. I 280. 2. (Astăzi familiar; numai în expr.) A face sprafca (sau sprafcă) din... (sau de...) = a jefui, a risipi; a da iama. De ne-om muta în tîrg, se face sprafcă... de stăricica noastră. La TDRG. Prin lăzi, tot au cotrobăit; or să facă sprafca din lucrușoarele strînse cu atîta strădanie. CONTEMPORANUL, V_I 107.