18 definiții pentru sport


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SPORT, sporturi, s. n. Activitate fizică a cărei practică presupune un antrenament metodic, respectarea anumitor reguli și a unei anumite discipline, având la bază elementul competitiv și urmărind obținerea de performanțe; fiecare dintre formele particulare, reglementate ale acestei activități. ◊ Loc. adj. De sport = sportiv. ♦ (Adjectival) Care este specific unui sportiv. Haină sport. – Din fr. sport.

SPORT, sporturi, s. n. Complex de exerciții fizice și de jocuri practicate în mod metodic, cu scopul de a dezvolta, de a întări și de a educa voința, curajul, inițiativa și disciplina; fiecare dintre formele particulare, reglementate ale acestei activități. ◊ Loc. adj. De sport = sportiv. ♦ (Adjectival) Care este specific unui sportiv. Haină sport. – Din fr. sport.

SPORT, sporturi, s. n. Complex de exerciții fizice și de jocuri practicate în mod metodic, mai ales în aer liber, cu scopul de a dezvolta și a întări corpul și de a educa voința, curajul, inițiativa și disciplina. În anii regimului de democrație populară, cultura fizică și sportul au devenit un bun al maselor populare, unul din mijloacele importante pentru educarea comunistă a tineretului. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 334, 2/1. Nu era propriu-zis vînătoare, ci sport. SADOVEANU, O. L. 76. Își aminti că n-a patinat de mulți ani. Era un sport care-l pasiona altădată. C. PETRESCU, Î. II 152. ◊ Teren de sport = teren amenajat și înzestrat cu construcțiile necesare pentru desfășurarea unor competiții sportive.

SPORT s.n. Practică metodică a exercițiilor fizice, făcută pentru întărirea corpului și pentru a educa voința, curajul, inițiativa etc. [< fr., engl. sport].

SPORT s. n. ansamblu de exerciții fizice și de jocuri practicate metodic, pentru întărirea corpului și pentru a educa voința, curajul, inițiativa etc. ◊ fiecare dintre exercițiile sau jocurile din acest ansamblu. (< fr. sport)

SPORT ~uri n. Totalitate de exerciții fizice și de jocuri practicate metodic și sistematic în vederea întăririi organismului, dezvoltării voinței și a obținerii unor performanțe. ~ de iarnă. Sală de ~. /<engl., fr. sport

sport n. orice exercițiu sau petrecere sub aerul liber: cursele, vânătoarea, gimnastica, scrima, tirul, etc.

*sport n., pl. urĭ (fr. sport, d. engl. sport, maĭ vechĭ disport, d. vfr. desport, subst. verbal d. desporter, a exercita, a amuza). Exercițiŭ fizic (gimnastica, biciclizmu, călăria, înotatu, vînatu, patinatu, automobilizmu, aviațiunea ș. a.).

aúto-móto-vélo-spórt adj. (Magazin) specializat în desfacerea pieselor de schimb și a mijloacelor de transport pe două și patru roți, ca și a materialului sportiv ◊ „Două noi magazine auto-moto-velo-sport s-au deschis în București [...]” Sc. 14 XI 82 p. 5. ◊ „Un nou magazin auto-moto-velo-sport. Sc. 19 III 83 p. 5 (din auto2- + moto + velo + sport)

sport-rége s. n. Sport de mare popularitate; fotbal ◊ „Nu sunt microbist, nu mă ocup cu problemele diverse și complexe pe care le ridică sportul-rege, n-am mai fost pe un stadion de ani de zile.” I.B. 5 XII 73 p. 1. ◊ „Această anchetă este binevenită în rândul amatorilor sportului-rege. I.B. 19 III 74 p. 3. ◊ „Mingea folosită de sutele de bărbați eroi ai sportului-rege a fost concepută special pentru condițiile din Mexic [...]” I.B. 6 VI 86 p. 7 (din sport + rege)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

sport s. n., pl. spórturi


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SPORT s. sportul alb v. tenis; sportul cu balonul oval v. rugbi; sportul cu balonul rotund v. fotbal; sportul cu mănuși v. box; sportul rege v. fotbal.

SPORT s. sportul alb = tenis; sportul cu balonul rotund = fotbal, sportul rege; sportul cu mănuși = box, pugilism, (rar) pugilat, pugilistică; sportul rege = fotbal, sportul cu balonul rotund.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

SPORT. Subst. Sport, educație fizică, cultură fizică. Sport de masă; sport de performanță. Disciplină sportivă, ramură sportivă. Jocuri sportive. Probă sportivă. Aeromodelism. Alpinism. Atletism, atletică; atletică ușoară; atletică grea; haltere; alergare; cros; săritură în înălțime; săritură în lungime; triplu salt; săritură cu prăjina. Biatlon; triatlon; pentatlon; decatlon. Box, pugilism, pugilat (rar), sportul cu mănuși. Călărie, hipism, echitație. Ciclism. Culturism. Gimnastică; gimnastică sportivă; gimnastică artistică; acrobație. Jocuri sportive: baschet, baschetbal; fotbal, jocul cu balonul rotund, sportul rege; handbal; hochei, hochei pe iarbă; hochei pe gheață; oină; polo; rugbi, jocul cu balonul oval; șah; tenis, sportul alb; tenis de cîmp; tenis de masă, ping-pong; volei. Haltere. Lupte; lupte greco-romane, lupte clasice; lupte libere; judo. Motosport; motociclism; automobilism; carting; motocros; motonautică. Parașutism. Planorism. Pescuit sportiv. Scrimă. Sporturi de iarnă; schi; schi alpin; slalom; bob, săniuțe; sărituri de pe trambulină; patinaj; patinaj viteză; patinaj artistic. Sporturi nautice; canotaj; canotaj academic; Canoe; caiac; caiac-canoe, vele, iahting; natație, înot; polo pe apă. Tir, tragere la țintă. Turism; Cicloturism. Vînătoare. Concurs (sportiv), întrecere, competiție, șalanj; meci, întîlnire, partidă, joc; campionat; balcaniadă; universiadă; olimpiadă. Cupă. Titlu. Campionat național; campionat european; campionat mondial. Adj. Sportiv, de sport; polisportiv. Atletic. Hipic. Ciclist; cicloturist. Gimnastic; acrobatic. Baschetbalistic, fotbalistic; handbalistic; voleibalistic; șahist. Pugilistic. Automobilistic. Vînătoresc, cinegetic. Olimpic. Vb. A face sport, a practica sportul. A alerga; a fugi; a sări (în lungime, în înălțime); a sări cu prăjina. A arunca (discul, sulița, greutatea etc.). A boxa, a pugila. A călări. A juca fotbal (volei, baschet etc.). A face lupte, a lupta. A schia; a patina. A vîsli, a canota, a trage la rame. A înota. A trage la țintă, a ținti. A (se) antrena, a face antrenament. A (se) întrece, a concura, a participa la o competiție. A obține (a stabili) un record, a bate recordul. A deveni campion, a cîștiga titlul de campion. V. sportiv.

SPORT AVIATIC / AERONAUTIC, ramură sportivă având ca scop practicarea unei ramuri a aviației în vederea obținerii unor rezultate sportive.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

SPORT (< fr., engl.) s. n. 1. Activitate fizică a cărei practică presupune un antrenament metodic, respectarea anumitor reguli și a unei anumite discipline, având la bază elementul competitiv și urmărirea obținerii de performanțe. ♦ Fiecare dintre formele speciale, reglementate de această activitate (ex. atletism, natație, fotbal, handbal etc.). 2. Ansamblu de exerciții fizice și jocuri practicate metodic în scopul formării și perfecționării unor calități motrice specifice și al unor calități morale (curaj, perseverență, decizie etc.). Se practică la vârsta școlară pentru întregirea personalității copiilor și tinerilor, iar mai târziu pentru menținerea și mărirea capacității de rezistență a organismului la eforturi.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

sport s. n. sg. (șc.) disciplina școlară „educație fizică”.

Intrare: sport
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sport
  • sportul
  • sportu‑
plural
  • sporturi
  • sporturile
genitiv-dativ singular
  • sport
  • sportului
plural
  • sporturi
  • sporturilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)