spir¹ sn vz spiră

spiră² sf [At: COD. VOR.² 17^v/1 / Pl: ~re / E: ngr σπείρα] (Înv) Ceată ¹(1).

spiră¹ sf [At: MARIAN, F. 267/24 / V: (înv) spir (Pl: ~ruri) / Pl: ~re / E: fr spire] 1 (Înv) Spirală (2). 3 Porțiune dintr-o spirală (2) corespunzătoare unui unghi de 360°. 3 Conductor electric subțire a cărui axă formează o linie curbă sau frântă, practic închisă. 4 Fiecare buclă a spiralei (3) care formează o bobină sau o înfășurare electrică. 5 (Pgn) Orice buclă a unui material așezat prin înfășurare pe un suport.

SPIRĂ, spire, s. f. Arcul de elice (2) cuprins între două puncte succesive de intersecție ale elicei cu o aceeași generatoare a suprafeței pe care se înfășoară elicea; porțiune de bobină care formează o curbă aproape închisă, analogă cu acest arc. ♦ Fiecare dintre rotațiile unei spirale.

SPIRĂ s.f. 1. Arc al unei elice cuprins între două puncte succesive de intersecție a acesteia cu aceeași generatoare a cilindrului elicei. ♦ Fiecare dintre rotirile pe care le prezintă o curbă, un obiect sau o serie de obiecte dispuse în spirală sau în elice. 2. Porțiune de bobină care formează o curbă aproape închisă. [< fr. spire, it., lat. spira, gr. speira].

SPIRĂ¹ s. f. 1. arc al unei elice între două puncte succesive de intersecție a acesteia cu aceeași generatoare a cilindrului elicei. ◊ fiecare dintre rotirile pe care le prezintă o curbă, un obiect dispuse în spirală sau în elice. 2. buclă aproape închisă dintr-o înfășurare electrică. (< fr. spire, lat. spira)

SPIRĂ ~e f. 1) Fiecare din rotirile unei spirale sau ale unui obiect în formă de spirală. 2) Segment de bobină care alcătuiește o curbă aproape închisă. /<fr. spire

*spíră f., pl. e (lat. spira, d. vgr. speîra). Învîrtitură, colac: spirele unuĭ șurub, unuĭ melc, unuĭ șarpe.

spiră s. f., g.-d. art. spirei; pl. spire

spiră s. f., g.-d. art. spirei; pl. spire

spiră s. f., g.-d. art. spirei; pl. spire

SPIRĂ s. 1. răsucitură, spirală. (~ unui arc.) 2. buclă. (~ unui cablu.)

SPIRĂ s. 1. răsucitură, spirală. (~ a unui arc.) 2. buclă. (~ a unui cablu.)

spiră, spire, s.f. (înv.) ceată.

șpir, șpiruri, (știr), s.n. – (reg.) Lanț (Lenghel, 1979; Hotea, 2006): „În seara de Anul Nou se lega masa cu șpir pentru ca familia să rămână unită” (Memoria, 2001: 20; Săliștea de Sus). – Et. nec. (MDA); din germ. Sperr[kette] „lanț; cătușe”.

șpir, -uri, (știr), s.n. – Lanț: „În seara de Anul Nou se lega masa cu șpir pentru ca familia să rămână unită” (Memoria 2001: 20; Săliștea de Sus). – Germ. Sperrkette „lanț; cătușe”.