SPETIT, -Ă, spetiți, -te, adj. (Mai ales despre animale de tracțiune) Cu spinarea deformată, ruptă (de poveri sau de lovituri); deșelat. Mitru Cătănaș, vecinul lui Marcu, avea doi boi slabi și un cal spetit. SLAVICI, O. I 64. Cercetînd toți caii cîte unul, ajunse la unul bătrîn, slab și spetit, care abia se ținea pe picioare. POPESCU, B. I 51. Moșneagul a rămas liniștit din partea babei... Numai atîta că... a rămas pleșuv și spetit, de mult ce-l netezise baba. CREANGĂ, P. 294. Calul spetit veșnic e șchiop. ȘEZ. IV 128.