SPANIOL, -Ă, spanioli, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Spaniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Spaniei sau spaniolilor (1), referitor la Spania ori la spanioli; spaniolesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de spanioli (1). [Pr.: -ni-ol] – Din fr. espagnol, it. spagnolo (după Spania).

spaniol, ~ă smf [At: URECHE, L. 161 / P: ~ni-ol / V: (înv) ~oală a, sf, ~or, is~, ișp~, șp~ (S și: șpagnol), (îvr) spenior / Pl: ~i, ~e / E: fr espagnol, it spagnolo] 1 smf Persoană care face parte din populația de baza a Spaniei Si: (liv) hispanic. 2 smp Popor care trăiește în Spania Si: (liv) hispanic. 3-4 a Care aparține Spaniei sau populației ei Si: (liv) hispanic, (înv) spaniolesc (1-2). 5-6 a Privitor la Spania sau la populația ei Si: (liv) hispanic, (înv) spaniolesc (3-4). 7-8 smf, a (Persoană) originar(ă) din Spania Si: (liv) hispanic, (înv) spaniolesc (5). 9 a (Îs) Gripă ~ă Formă de gripă forte gravă, contagioasă, răspândită din Spania pe întregul glob, după primul război mondial. 10 sf Limba vorbită de spanioli (2) și de unele popoare din America Latină Si: (limba) spaniolească (6). 11-12 sf, a (Asr; îf ~oală) (Oaie sau varietate de oi) spancă (1-2). 13-14 sf, a (Găină sau rasă de găini) cu penele de culoare neagră cu reflexe metalice, cu bărbia albă și bună ouătoare.

SPANIOL, -Ă, spanioli, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Spaniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Spaniei sau spaniolilor (1), privitor la Spania sau la spanioli, originar din Spania; spaniolesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de spanioli (1). [Pr.: -ni-ol] – Din fr. espagnol, it. spagnolo (după Spania).

SPANIOL², -Ă, spanioli, -e, s. m. și f. Persoană făcînd parte din populația de bază a Spaniei sau originară din Spania.

SPANIOL, -Ă I. adj., s. m. f. (locuitor) din Spania. II. s. f. 1. limbă romanică vorbită în Spania și în toate țările Americii Centrale și de Sud, cu excepția Braziliei. 2. un fel de eșarfă care acoperă capul femeilor spaniole. (după fr. espagnol, it. spagnolo)

SPANIOL² ~ă (~i, ~e) m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Spaniei sau este originară din Spania. /<fr. espagnol, it. spagnola

spanioală sf, a vz spaniol

spanior, ~ă smf, a vz spaniol

spenior, ~ă smf vz spaniol

șpaniol, ~ă smf vz spaniol

spaniol (desp. -ni-ol) adj. m., s. m., pl. spanioli; adj. f., s. f. spaniolă, pl. spaniole

spaniol (-ni-ol) adj. m., s. m., pl. spanioli; adj. f., s. f. spaniolă, pl. spaniole

spaniol s. m., adj. m. (sil. -ni-ol), pl. spanioli; f. sg. spaniolă, g.-d. art. spaniolei, pl. spaniole

SPANIOL, -Ă (după fr. espagnol) s. m. și f., adj. 1 S. m. și f. (La m. pl.) Popor care s-a constituit ca națiune pe terit. Spaniei. Mai trăiesc în America Latină, S.U.A., Franța și Filipine. De religie catolică. ♦ Persoană care aparține acestui popor sau este originară din Spania. 2. Adj. Care aparține Spaniei sau spaniolilor (1), referitor la Spania sau la spanioli. ◊ Artă s. = artă dezvoltată pe terit. Spaniei. Cele mai vechi manifestări datează din Preistorie (grotele pictate de la Altamira), păstrându-se și vestigii de artă feniciană, grecească, celtică, romană, vizigotă ca și paleocreștină. Între sec. 8 și 15. în partea sudică a Pen. Iberice înflorește arta arabă (Moscheea din Córdoba, Alcazarul din Sevilla, Alhambra din Granada). În N pătrunde arta romanică începând din sec. 11 (catedralele din Santiago de Compostela, Ripoll, Zamora, biserica San Isidoro din León), apoi între sec. 12 și 15 goticul (catedralele din Toledo, Burgos, Barcelona, Gerona, Sevilla, palatul din Segovia). Adoptarea în arhitectură a unor elemente ale artei arabe a determinat crearea sitlului „mudejar” (sinagoga din Córdoba, biserica San Maria la Blanca din Toledo, castelul din Medina del Campo, clopotnița catedralei din Teruel). La sfârșitul sec. 15, fuziunea cu elementele decorative italiene a dus la formarea unei arhitecturi foarte bogat ornamentate, denumită „stil plateresc” (colegiul Santa Cruz din Valladolid palatul Monterrey și fațada principală a Universității din Salamanca). Renașterea se manifestă în a doua jumătate a sec. 16 și în sec. 17 (palatul lui Carol al V-lea în în Alhambra din Granada, palatul Escorial, biserica Encarnación din Madrid, primăria din León). Pictorii Juan de Juanes, Luis de Morales, El Greco, Ribera, Zurbarán, Murillo, Velásquez, sculptorii Alonso Berruguete, Juan Martinez Montañés, Alonso Cano sunt, în sec. 16 și 17, merile figuri ale a.s. În arhitectură, stilul churrrigueresc ajunge la o decorație luxuriantă, excesivă, în vreme ce barocul propriu-zis se manifestă, la sfârșitul sec. 17 și în prima jumătate a sec. 18, într-o serie de contrucții (noua catedrală din Lerida, palatul San Telmo din Sevilla, palatul regal din Madrid). Personalitatea covârșitoare a picturii sec. 18 esre Goya. În a doua kumătate a sec. 19 se reiau stilurile în arhitectură. La sfârșitul sec. 19 și începutul sec. 20, personalități ca A. Gaudi (în arhitectură), J. Gris, J. Miró, P. Picasso și S. Dali (în pictură) aduc o contribuție importantă la arta universală. ♦ (Substantivat, f.) Limbă indo-europeană, din familia romanică grupul ibero-romanic, vorbită de spanioli; este limbă oficială în toate țările Americii Centrale și Americii de Sud, exceptând Brazilia. Este cea mai importantă limbă romanică din punctul de vedere al numărului de vorbitori (c. 425 mil., 2005) și al expansiunii terit. Este limbă de lucru la O.N.U. Structura dialecticală este foarte bine conturată de dialectele castilian, asturian, leonez, aragonez, andaluzian. Cele mai vechi texte sunt două glose romanice din sec. 10 și o notă de cheltuieli din mănăstirea Rozuela (anul 980). Primele texte literare sunt strofe finale ale unor compoziții lirice arabe sau ebraice (sec. 11-12), dar în special „Cantar de mio Cid” (păstrat într-un singur manuscris copiat la 1307). În această epocă cele mai folosite în literatură erau dialectele aragonez și leonez; de la sfârșitul sec. 15 se impune dialectul castilian. Etapele de evoluție a limbii spaniole sunt: preclasică (sec. 10-15), clasică (15-17), modernă (din 1680) Alfabet latin, bazat pe principiul fonetic, cu unele particularități. Este singura limbă care are semnele ! și ? puse și la începutul propoziției, dar răsturnate. Accentul marchează abaterile de la regulă. Prin spaniolă au pătruns în Europa cuvinte amerindiene; din spaniolă s-au dezvoltat idiomuri creole vorbite în America de Sud; multe cuvinte spaniole au intrat în limbile amerindiene.