SPALIER, spaliere, s. n., și spalieri, s. m. 1. Schelet din bare paralele de lemn sau de metal, formînd un suport pentru anumite plante agățătoare sau ramuri de pomi, a căror creștere este dirijată de om. Călca greoi, agale, printre spalierii de viță, pe aleea curată, acoperită cu sfărîmături de scoici colorate. BART, E. 171. ◊ Loc. adv. În spalier = cu tulpina sau cu ramurile aranjate, agățate pe un spalier. Sate pitite în vîlcele – clădiri sure și roșcate, acoperișuri ascuțite, ferestre cu obloane verzi, ziduri pe care se cațără meri și peri în spalier. SADOVEANU, O. A. II 186. 2. Șir de tufe sau arbuști cu ramurile tunse după un anumit sistem, formînd un fel de perete de verdeață, de-a lungul unei alei. ♦ Alee mărginită de un perete de verdeață. 3. Aparat de gimnastică în forma unei scări fixate pe perete. – Pronunțat; -li-er. -Variantă: (învechit, rar) șpaler (GOLESCU, Î. 74) s. n.