SPAHIE, spahii, s. m. (Regional învechit; și în forma spăie) Mare proprietar de pămînt; moșier, boier. Am auzit că la Măidan ar fi un spăie bogat, cu numele Dolea. La CADE. Săteanu nu se sparie de neameș (spahie). ȚICHINDEAL, F. 15. (Cu pronunțare regională) Domnul, altcum «spăhiă»... neîncetat se uitase la nevasta lui Petru, care îi căzuse la inimă. RETEGANUL, P. II 48. – Variantă: spăie s. m.