SPĂSIT, -Ă, spăsiți, -te, adj. (Înv. și fam.; despre oameni) Care se arată pocăit, smerit sau nevinovat. – Cf. sl. sŭpasiti.

spăsit, ~ă [At: CORESI, EV. 72 / V: ~ășit / Pl: ~iți, ~e / E: spăsi] 1 a (Înv; Bis) Mântuit². 2 a (Rar) Pocăit. 3-6 a, av (Rar; d. oameni sau d. manifestări ale lor) Smerit (1-3).

SPĂSIT, -Ă, spăsiți, -te, adj. (Fam.; despre oameni) Care se arată pocăit, smerit sau nevinovat. – Cf. sl. sŭpasiti.

spăsit m. penitent: luna multe vede, multe știe și tot spăsită se pare AL.

spăsit, -ă adj. Plin de smerenie (maĭ ales prefăcută). Subst. Cine e spăsita asta?

ispăsi v vz spăsi

spăsi [At: COD. VOR². 60^r/12 / V: (rar) ~ăși / Pzi: ~sesc / E: slv съпасити] 1-2 vtr (Îrg; Bis) A (se) mântui. 3 vr (Înv) A se pocăi¹. 4 vr (Rar) A regreta. 5 vr (Rar) A se umili. 6 vt (Îrg; c. i. păcate, greșeli etc.) A ispăși.

spăși v vz spăsi

spășit, ~ă a vz spăsit

spăsì v. 1. a ispăși: vei spăși greșala mamei EM. 2. a se căi amarnic. [Slav. SŬPASITI, a mântui].

ispăsésc, V. spăsesc.

spăsésc v. tr. (vsl. sŭpasti, a conserva, a salva, sŭpasŭ, salvare, salvator, compus ca și ispasti și popasti [V. ispășesc și poposesc]; ceh. spás, răscumpărare, nsl. spas, răscumpărător, spasovo, ispas, înălțarea luĭ Hristos). Vechĭ. Salvez, mîntuĭ, ispășesc: a spăsi o greșală. Azĭ. Fam. V. refl. Mă arăt spăsit (smerit): ce te spăseștĭ așa? – Vechĭ și isp-.

spăsit (înv., fam.) adj. m., pl. spăsiți; f. spăsită, pl. spăsite

spăsit (înv., fam.) adj. m., pl. spăsiți; f. spăsită, pl. spăsite

spăsit adj. m., pl. spăsiți; f. sg. spăsită, pl. spăsite

spăsi (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă spăsesc, 3 sg. se spăsește, imperf. 1 sg. mă spăseam; conj. prez. 1 sg. să mă spăsesc, 3 sg. să se spăsească; imper. 2 sg. afirm. spăsește-te; ger. spăsindu-mă

*spăsi (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se spăsește, imperf. 3 sg. se spăsea, conj. prez. 3 sg. să se spăsească

spăsi vb., ind. prez. 1 sg. spăsesc, 3 sg. și pl. spăsește

spăși vb., v. spăsi

spăși (-șesc, -it), vb. – A plăti, a purifica. – Var. spăși, ispăși și der. Sl. sŭpasti (Miklosich, Slaw. Elem., 48; Cihac, II, 356). – Der. spăsenie, s. f. (ispășire), din sl. sŭpasenije; spăsitor, adj. (expiator); Ispas, s. m. (sărbătoarea Înălțării Domnului), din sl. sŭpasŭ; ispașe, s. f. (despăgubire pentru daunele provocate de vite în semănături), cf. pol. ispasz.

SPĂSIT adj. v. izbăvit, mântuit, pocăit, salvat, smerit, umil.

spăsit adj. v. IZBĂVIT. MÎNTUIT. POCĂIT. SALVAT. SMERIT. UMIL.

SPĂSI vb. v. căi, ispăși, izbăvi, mântui, pocăi, purifica, răscumpăra, salva.

spăsi vb. v. CĂI. ISPĂȘI. IZBĂVI. MÎNTUI. POCĂI. PURIFICA. RĂSCUMPĂRA. SALVA.

spăsít, -ă, spăsiți, -te, adj. (înv.) Iertat; mântuit. – Din spăsi.

spăsí, spăsesc, v.t. (înv.) A ierta de păcate: „Dumnezău Domnul să-I spăsască; amin vlt. 1696” (Bârlea, 1909: 29). – Var. a lui ispăși.