spălător, ~oare [At: CORESI, TETR. 216 / Pl: ~i, ~oare, (5) ~i sf / E: spăla + -(ă)tor] 1 smf Persoană care spală (vase, rufe, lână etc.). 2 smf (Spc) Muncitor într-o întrepridere care se ocupă cu spălatul anumitor materiale sau obiecte. 3 a (Rar) Flecar (2). 4 a (Rar) Limbut. 5 sf (Îvp) Spălătoreasă. 6 sn Instalație sanitară pentru spălatul în comun al persoanelor care locuiesc în cămine, în internate, în cazărmi etc. sau care lucrează în ateliere. 7 sn Încăpere în care se află spălătorul (6). 8 sn Instalație specială în anumite întreprinderi, unde se spală materiile prime sau semifabricate. 9 sn Loc public pentru spălat rufe. 10 sn (Reg; îs) ~ul ciobanilor Loc unde se spală vasele la o stână. 11 sn Mobilă pe care se așază ligheanul și obiectele necesare spălatului Si: lavoar. 12 sn Chiuveta cu instalație de apă curgătoare în care se spală vasele. 13 sf (Îvp) Lighean. 14-15 sf (Buc; în practicile religiei creștine) Spălătorie (6-7). 16 sn (rar) sf (Trs) Albie de spălat rufele. 17 sfn Obiect de pânză, de sârmă etc. cu ajutorul căruia se spală vasele Si: (reg) văluș. 18 sf (Reg) Prosop. 19 sn (Reg) Perie de spălat dușumelele. 20 sn (Reg) Perie cu care se văruiesc pereții. 21 sn (Trs; șîs ~iu cuptoriului) Pămătuf de șters vatra cuptorului. 22 sf (Reg) Rindea cu un cuțit lat.

SPĂLĂTOR², spălătoare, s. n. 1. Mobilă pe care se așază ligheanul și obiectele de toaletă necesare spălatului; lavoar. ♦ Cameră cu instalație specială de apă curgătoare, în care se spală oamenii în internate, cămine, cazărmi. Spălătoare albe ca ghiocelul, dușuri calde, podele ceruite. I. BOTEZ, ȘC. 216. ♦ Chiuvetă cu instalație de apă curgătoare în care se spală vasele de bucătărie. 2. Obiect (de obicei o bucată de pînză) cu ajutorul căruia se spală vasele. 3. Instalație specială în anumite întreprinderi, unde se spală materiile prime sau semifabricate.

SPĂLĂTOR¹, spălători, s. m. Muncitor într-o întreprindere, care se ocupă cu spălatul anumitor materiale sau obiecte.

SPĂLĂTOR¹ ~oare n. 1) Încăpere special amenajată pentru spălat. 2) Obiect sau instalație sanitară care servește la spălatul oamenilor. 3) Obiect sau o bucată de pânză, cu care se spală vasele. /a spăla + suf. ~ător

SPĂLĂTOR² ~i m. Muncitor specializat în operații de spălare a unor materiale. /a spăla + suf. ~tor

spălător m. cel ce spală. ║ n. vas de spălat mâinile, fața.

spălătór n., pl. oare. Petică de spălat vasele de bucătărie. Masă orĭ bancă pe care se ține ligheanu și ibricu (saŭ cana) saŭ instalațiune cu conducte de apă de spălat mînile și fața.

finisor-spălător s. m. ◊ „Întreprinderea Integrată de Lână Constanța primește înscrieri pentru ucenicie la locul de muncă, la următoarele meserii: finisori-spălători [...]” Dobrogea 7 VIII 73 p. 4 (din finisor + spălător)

spălător-ungător auto s. m. Persoană încadrată pentru a spăla și gresa mașinile ◊ „Banca Națională a Republicii Socialiste România [...] încadrează mecanic auto și spălător-ungător auto.” R.l. 27 XII 77 p. 4 (din spălător + ungător auto)

spălător² (persoană) s. m., pl. spălători

spălător¹ (încăpere, instalație) s. n., pl. spălătoare

spălător² (încăpere, instalație) s. n., pl. spălătoare

spălător¹ (persoană) s. m., pl. spălători

spălător (obiect, instalație) s. n., pl. spălătoare

spălător (persoană) s. m., pl. spălători

URSULEȚ SPĂLĂTOR s. m. v. raton.

SPĂLĂTOR s. 1. lavoar. (~ comun.) 2. (reg.) văluș. (~ de vase din pânză, sârmă etc.)

SPĂLĂTOR s. v. albie, copaie, covată.

spălător s. v. ALBIE. COPAIE. COVATĂ.

SPĂLĂTOR s. 1. lavoar. (~ comun.) 2. (reg.) văluș. ( ~ de vase din pînză, sîrmă etc.)