9 definiții pentru sonetă


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SONÉTĂ, sonete, s. f. Dispozitiv alcătuit dintr-un berbec (II 2) care alunecă pe un stâlp vertical, cu care se bat (manual sau mecanic) piloții în sol (de obicei pe fundul unei ape), menținându-i totodată în poziția prescrisă. – Din fr. sonnette.

SONÉTĂ, sonete, s. f. Dispozitiv alcătuit dintr-un berbec (II 2) care alunecă pe un stâlp vertical, cu care se bat (manual sau mecanic) piloții în sol (de obicei pe fundul unei ape), menținându-i totodată în poziția prescrisă. – Din fr. sonnette.

sone1 sf [At: ANTIPA, P. 581 / Pl: ~te / E: fr sonnette] Utilaj de construcție cu ajutorul căruia se bat piloții în pământ, de obicei pe fundul unei ape, menținându-i totodată în poziția prescrisă.

SONÉTĂ, sonete, s. f. Mașină de lucru alcătuită în general dintr-un berbec care alunecă pe un stîlp vertical; se întrebuințează la baterea piloților în fundul unei ape.

SONÉTĂ s.f. Aparat folosit pentru baterea piloților2 în pământ (în fundul unei ape). [< fr. sonnette].

SONÉTĂ s. f. utilaj pentru baterea piloților2 și palplanșelor în pământ. (< fr. sonnette)

SONÉTĂ ~e f. Dispozitiv pentru baterea stâlpilor în pământ prin lovituri repetate. /<fr. sonnette


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

sonétă (utilaj) s. f., g.-d. art. sonétei; pl. sonéte

Intrare: sonetă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sone
  • soneta
plural
  • sonete
  • sonetele
genitiv-dativ singular
  • sonete
  • sonetei
plural
  • sonete
  • sonetelor
vocativ singular
plural

sonetă

  • 1. Dispozitiv alcătuit dintr-un berbec care alunecă pe un stâlp vertical, cu care se bat (manual sau mecanic) piloții în sol (de obicei pe fundul unei ape), menținându-i totodată în poziția prescrisă.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN

etimologie: