SONAR, sonare, s. n. Echipament pentru telecomunicații subacvatice, conținând elemente pentru emisia și recepția undelor sonore și folosit pentru reperarea unor obiecte submarine. – Din fr. sonar.

sonar sn [At: LTR² / Pl: ~e / E: fr sonar] Dispozitiv de recepție sau de emisie-recepție a undelor sonore, folosit în mediul subacvatic pentru detectarea unor obiecte sau pentru telecomunicații.

SONAR, sonare, s. n. 1. Principiu natural și tehnic de detectare a unui obiect în spațiu, bazat pe emisia și reflectarea undelor. 2. Detector sonic pentru telecomunicații subacvatice, folosit pentru reperarea unor obiecte submarine. – Din fr. sonar.

SONAR s.n. Detector sonic pentru obiecte subacvatice, analog cu radarul, care în locul undelor electromagnetice folosește unde elastice. V. asdic. [< engl. sonar < so(und) na(vigation and) r(anging) – navigare și localizare prin sunet].

SONAR s. n. detector sonic pentru obiecte subacvatice, analog cu radarul, care în locul undelor electromagnetice folosește unde elastice. (< fr., engl. sonar)

sonar s. n., pl. sonare

sonar s. n., pl. sonare

sonar s. n., pl. sonare

SONAR (< fr.; siglă de la eng. so[und] n[avigation] a[and] r[anging] „navigare și localizare prin sunet”) s. n. Echipament pentru telecomunicații subacvative, conținând elemente pentru emisiunea și recepția undelor sonore; utilizat pentru reperarea unor obiecte subacvatice. Folosit pentru prima oară în 1916 la detectarea submarinelor.