solubilitate sf [At: I. GOLESCU, C. / Pl: ~tăți / E: solubil + -itate cf fr solubilité] 1 Proprietate a unei substanțe de a putea fi dizolvată într-un solvent¹. 2 Cantitate maximă de substanță, exprimată în grame, conținută într-o anumită cantitate de solvent¹ la o temperatură determinată.

SOLUBILITATE, solubilități, s. f. Proprietate a unor substanțe de a se amesteca cu alte substanțe (de obicei lichide), formînd împreună o substanță omogenă. ♦ Valoare maximă pe care o poate avea într-un amestec, în condiții de temperatură dată, proporția dintr-un amestec component.

SOLUBILITATE s.f. Proprietate a unor substanțe de a putea fi dizolvate într-un solvent. ♦ Cantitatea de substanță dizolvată într-o cantitate determinată de solvent. [Cf. fr. solubilité].

SOLUBILITATE s. f. proprietate a unor substanțe de a fi solubile. ◊ cantitate maximă de substanță dizolvată într-o cantitate determinată de solvent. (< fr. solubilité)

SOLUBILITATE ~ăți f. 1) Caracter solubil. 2) Cantitate maximă dintr-o substanță care poate fi dizolvată într-o anumită cantitate de solvent la o temperatură și o presiune determinată. /<fr. solabilité

*solubilitáte f. (d. solubil; fr. solubilité). Calitatea de a fi solubil.

solubllitate f. calitatea celor solubile.

solubilitate s. f., g.-d. art. solubilității; pl. solubilități

solubilitate s. f., g.-d. art. solubilității; pl. solubilități

solubilitate s. f., g.-d. art. solubilității; pl. solubilități

Solubilitate ≠ insolubilitate