SOLITUDINE s. f. (Livr.) Singurătate, izolare (în care se află cineva). – Din fr. solitude, lat. solitudo, -inis.

solitudine sfs [At: HELIADE, O. I, 355 / V: (îvr) ~tute / E: lat solitudo, -inis, it solitudine, fr solitude] (Liv) 1-2 Singurătate (1-2).

SOLITUDINE, solitudini, s. f. (Livr.) Singurătate, izolare (în care se află cineva). – Din fr. solitude, lat. solitudo, -inis.

SOLITUDINE s. f. Singurătate, izolare. Deși înclinat către solitudine, el nu fugea de prietenie. CĂLINESCU, E. 112. Se trezise deodată printre miile și miile de trecători, într-o solitudine care-l apăsa. C. PETRESCU, O. P. I 13.

SOLITUDINE s.f. (Liv.) Singurătate, izolare. [Cf. lat. solitudo, it. solitudine, fr. solitude].

SOLITUDINE s. f. singurătate, izolare. (< fr. solitude, lat. solitudo)

SOLITUDINE ~i f. 1) Situație solitară; singurătate. 2) Loc solitar. [G.-D. solitudinii] /<lat. solitudo, ~inis, it. solitudine, fr. solitude

solitudine f. singurătate.

*solitúdine f. (lat solitúdo, -údinis). Singurătate.

solitute sfs vz solitudine

solitudine (livr.) s. f., g.-d. art. solitudinii

solitudine (livr.) s. f., g.-d. art. solitudinii

solitudine s. f., g.-d. art. solitudinii

SOLITUDINE s. v. izolare, singurătate.

solitudine s. v. IZOLARE. SINGURĂTATE.