SOLID, -Ă, solizi, -de, adj. 1. (Despre corpuri) Care, la o temperatură dată, are o rigiditate atît de mare, încît nu se deformează permanent sub acțiunea forțelor exterioare; p. ext. tare, dur. Forma corpurilor solide rămîne neschimbată, dacă temperatura rămîne neschimbată și forțele care lucrează asupra lor nu depășesc o anumită limită. CARAFOLI-OROVEANU, M. F. I 10. (Substantivat, n.) Solidele se deformează sub acțiunea forțelor care depășesc o anumită limită. CARAFOLI-OROVEANU, M. F. I 10. ◊ Stare solidă = una dintre cele trei stări de agregație ale materiei. Soluție solidă = soluție în care atît dizolvantul cît și substanța dizolvată sînt corpuri solide (dizolvate în stare topită). ♦ (Substantivat, n) Corp geometric cu trei dimensiuni, mărginit de suprafețe plane sau curbe. 2. Rezistent, trainic, durabil. [Oamenii] au zidit grajduri mari și solide. BOGZA, C. O. 270. ◊ Fig. Teatrul romînesc era în floarea lui. Dacă însă un curios ar fi observat cu sînge rece mersul său, ar fi văzut cu întristare că nu are baze solide. NEGRUZZI, S. I 345. 3. Temeinic, adînc, serios; p. ext. sigur, statornic. Clientela puțină, dar solidă, îi asigura venituri considerabile. REBREANU, R. I 34. A trebuit să caut a-i modera, puindu-i pe o cale mai serioasă și solidă. GHICA, A. 553. 4. Mare (ca dimensiuni, ca greutate). O încărcătură solidă. ♦ (Familiar, despre persoane) Voinic, robust. Cum e dumneaei solidă, îi trebuie o porție mult mai zdravănă! CARAGIALE, O. II 91. ♦ Fig. Care înfruntă cu tărie greutățile; dîrz. Ei!... ți-a plăcut venerabilul? – E tare... tare de tot... Solid bărbat! CARAGIALE, O. I 126.