SOLEMNITATE, solemnități, s. f. 1. Însușire a ceea ce este solemn; ceremonial care însoțește îndeplinirea unui act solemn (v. pompă, fast); p. ext. seriozitate, gravitate. Dacă n-ar fi la mijloc seriozitatea și solemnitatea sentimentului ce mi-ați inspirat, ar trebui să rîd. GALACTION, O. I 335. Eugenia era mișcată de solemnitatea ședinței. REBREANU, R. II 184. În toată redacția trece ca un fior de solemnitate, se face tăcere. VLAHUȚĂ, O. A, III 105. ◊ Fig. Primăvara și-a făcut cu multă solemnitate intrarea triumfală. CARAGIALE, O. VII 69. ♦ Măreție (a fenomenelor naturii). Locul... nu-i lipsit de solemnitate și de o sălbatică frumusețe. BOGZA, C. O. 194. 2. Act solemn săvîrșit cu pompă; ceremonie publică pentru sărbătorirea unui eveniment. Părinții n-au venit la școală la solemnitatea deschiderii. SADOVEANU, O. VI 358. Îmi aduceam atunci aminte, în această frumoasă solemnitate, de ziua acea cînd... jurarăm, noi patru inși, acolo întocmirea societății noastre. GHICA, A. 40. ◊ Loc. adj. De solemnitate = de ceremonie, de gală. Constantin Lipan își trimisese hainele de solemnitate la spălătoria chimică. C. PETRESCU, C. V. 169.