SÓCRU, socri, s. m. Tatăl unuia dintre soți, în raport cu celălalt soț. ◊ Socru-mare = tatăl mirelui. Socru-mic = tatăl miresei. ♦ (La pl.) Părinții unuia dintre soți, în raport cu celălalt soț. – Lat. socrus (= socer).

SÓCRU, socri, s. m. Tatăl unuia dintre soți, în raport cu celălalt soț. ◊ Socru-mare = tatăl mirelui. Socru-mic = tatăl miresei. ♦ (La pl.) Părinții unuia dintre soți, în raport cu celălalt soț. – Din lat. socrus (= socer).

SÓCRU, socri, s. m. Tatăl unuia dintre soți în raport cu celălalt soț. Într-o zi, intră în curtea lui Stoicea, pe un cal în spume, un vătășel, din partea lui socru-său. GALACTION, O. I 52. Ipate se trezește într-o zi cu socru-său că vine și-l cheamă la nunta unui frate al femeii sale. CREANGĂ, P. 169. De nu agă, dar măcar socru... Tot m-am căptușit cu ceva. ALECSANDRI, T. I 101. (Familiar și popular, la gen.-dat. neart., urmat de un adj. pos.) Ipate... zice socru-său: tată, eu n-oi putea merge. CREANGĂ, P. 169. ◊ (Popular) Socru-mare = tatăl mirelui; (la pl.) părinții mirelui. Iar mai spre-amiazi, din depărtări Ivitu-s-a crescînd în zări Rădvan cu mire, cu nănași, Cu socrii-mari și cu nuntași. Și nouăzeci de feciorași Veneau călări. COȘBUC, P. I 56. Cucule, măria-ta, Am venit la dumneata Să-mi dai calul dmnitale, Să mă duc la socrul-mare. GOROVEI, C. 381. Socru-mic = tatăl miresei; (la pl.) părinții miresei. (La pl.) Părinții unuia dintre soți în raport cu celălalt soț. Fata împăratului, cum a ajuns la casa mirelui, i-au plăcut palaturile și socrii. CREANGĂ, P. 86.

SÓCRU ~i m. Tată al unuia dintre soți în raport cu celălalt soț. * ~-mare tatăl mirelui. ~-mic tatăl miresei. [Sil. so-cru] /<lat. socrus

socru-mare (desp. so-cru-) s. m., art. socrul-mare; pl. socri-mari, art. socrii-mari

socru-mare (so-cru-) s. m., art. socrul-mare; pl. socri-mari, art. socrii-mari

sócru-máre s. m. (sil. -cru-), art. sócrul-máre; pl. socri-mari, art. sócrii-mari