SNOAVĂ, snoave, s. f. (Popular) Scurtă istorioară hazlie. V. anecdotă. N-am mai întîlnit în viață om care să știe atîtea cîntece, atîtea snoave, atîtea basme. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 29. Vișan avea slovă frumoasă. Îl rugai să-mi culeagă cîntece și snoave... și să mi le scrie. VLAHUȚĂ, O. A. 146. Cînd ședeau casnicii la lucru iarna în nopți d-alea lungile și spuneau la snoave și la ghicitori, cotoiul sta lîngă dînșii și torcea. ISPIRESCU, L. 285. Basmele, poveștile, cînticele și snoavele au ținut loc pururea de hrisoave domnești și de pisanii ctitorești. ODOBESCU, S. II 511.