SLUJITORIME s. f. (Cu sens colectiv) Mulțime de slujitori, totalitatea servitorilor sau oștenilor unei curți domnești (sau boierești). Să se tragă clopotele de primejdie! Să se scoale toată slujitorimea asupra hoților. SADOVEANU, Z. C. 341. Constantin Brîncoveanul neîngriji în urmă armata. «El strică multă slujitorime, zice cronicarul, făcîndu-i podani prin satele lui și ale rudelor lui». BĂLCESCU, O. I 21.