SLUJ s. n. invar. (În expr.) A face (sau a sta) sluj = a) (despre cîini) a lua poziția verticală, cu corpul sprijinit pe partea posterioară și cu labele de dinainte ridicate în sus. Bubico (făcînd pe bancă sluj frumos, cu toată clătinătura vagonului) – Ham! CARAGIALE, O. II 268. Samurache stetea sluj, cu o chivără de hîrtie în cap. id. N. S. 50; b) (fig., despre persoane) a lua o atitudine de lingușire slugarnică, pentru a fi pe placul cuiva, a se ploconi, a face temenele. Ciocoaica de fată, cum îl văzu, începu... să se gudure pe lîngă el, să-i facă sluj ca o cățea leșinată de foame. ȘEZ. XII 38.