SLUGĂ, slugi, s. f. 1. Persoană (mai ales bărbat) angajată de cineva cu luna sau cu anul, pentru a munci în gospodăria (în casa, în prăvălia) acestuia, fiind retribuită în bani sau în natură. V. servitor, argat, rîndaș. Hotărîse să plece slugă unde-o nimeri, cu nevastă cu tot. VORNIC, P. 20. Slugi începură a umbla cu băuturi răcoritoare. SADOVEANU, O. VII 89. Dionis s-a băgat iar slugă la prăvălie. GALACTION, O. I 85. Decît slugă la ciocoi, Mai bine cioban la oi. ANT. LIT. POP. I 14. ◊ (Învechit și popular, m.) S-au ascuns sub o lespede sub mare, anume numai ca pe bietul slugă să-l piardă. BOTA, P. 87. Dar el te iubește oare? l-a-ntrebat sluga cel prost. PANN, P. V. II 94. ◊ Expr. A ajunge slugă la dîrloagă v. dîrloagă. ♦ Fig. Persoană subordonată alteia și obligată (din cauza condițiilor sociale în care se află) să-i execute voința. În societatea feudală... artistul era în plină atîrnare, sluga, robul unui papă ori al unui duce. GHEREA, ST. CR. I 231. 2. Fig. Persoană care reprezintă sau apără orbește interesele altuia, în schimbul unor avantaje materiale. Dima, încuviințînd încă o dată buna rînduială cu care se apărau prietenii lui din Pașcani împotriva slugilor stăpînirii, a putut povesti mai departe. GALAN, Z. R. 290. Mie nu-mi priește, și țării nu-i doresc Un domn, supusă slugă a craiului leșesc. ALECSANDRI, T. II 74. 3. (Învechit, de obicei întregit prin «dumitale» sau «dumneavoastră») Formulă de salut sau de răspuns la salut. Cine-a întîlnit vreodată în calea sa un popă îmbrăcat cu straie sărăcuțe... mergînd cu pas rar, încet și gînditor, răspunzînd îndesat «sluga dumitale» cui nu-l trecea cu vederea...! CREANGĂ, A. 133. Bună ziua, jupîne... – Sluga d-voastră. CONTEMPORANUL, III 821. 4. (Învechit) Slujitor înarmat de pe lîngă casa sau din suita unui boier. Banul Mărăcină... A plecat în lungă cale Cu ceata slugilor sale Și cu cincizeci de voinici Adunați toți de pe-aici. ALECSANDRI, P. II 82. [Andrei] văzu trecînd pe dinainte-i un arap negru, purtînd în mînă o coasă grozavă. El întrebă cine are o slugă cu un chip așa de neplăcut. BĂLCESCU, O. II 392. La capu-i străjuiește Pandelaș, un grec voinic Cu pistoale sub ilic, Slugă veche și iubită De stăpînu-i dăruită. ALECSANDRI, P. P. 135.