4 intrări
50 de definiții

Explicative DEX

SLOVEN, -Ă, sloveni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Sloveniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Sloveniei sau slovenilor (1), referitor la Slovenia ori la sloveni. ♦ (Substantivat, f.) Limbă slavă meridională vorbită de sloveni. – Din sb. sloven.

SLOVENI, slovenesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A citi cu greu, pronunțând literă cu literă sau silabă cu silabă; a silabisi. – Cf. slomni.

SLOVENI, slovenesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A citi cu greu, pronunțând literă cu literă sau silabă cu silabă; a silabisi. – Cf. slomni.

SLOVENIE s. f. (Înv.) Limba slavonă. – Sloven + suf. -ie.

SLOVENIE s. f. (Înv.) Limba slavonă. – Sloven + suf. -ie.

scloveni v vz sloveni

slogni v vz sloveni

slomni v vz sloveni3

slovean, ~ă [At: (a.1688) GCR I, 280/15 / Pl: ~eni, ~ene / E: vsl словѣнинъ] 1-2 smp (Înv) Slav (1-2). 3-4 smf (Înv) Slav (3-4). 5-8 a (Îdt) Slav (5-8). 9-10 smf Sloven (1-2). 11 smp Sloven (4). 12-16 a (Îdt) Sloven (3, 5-8).

sloven, ~ă [At: DDRF / Pl: ~i, ~e / E: fr slovène] 1 smf Persoană care face parte din populația de bază a Sloveniei Si: (ltî) noric1, slovean (9), (îvr) noricean. 2-3 smf, a (Persoană) originar(ă) din Slovenia. Si: (ltî) noric1, slovean (10), (îvr) noricean 4 smp Popor care locuiește în Slovenia Si: (ltî) noric1, slovean (12), (îvr) noricean. 5-6 a Care aparține Sloveniei sau populației ei Si: (înv) slovean (13-14). 7-8 a Privitor la Slovenia sau la populația ei Si: (înv) slovean (15-16). 9 sf Limbă slavă meridională vorbită de sloveni. 10-11 smp (Înv) Slav (1-2). 12-15 a (Înv) Slav (5-8).

sloveni [At: CARTE TREB. II, 62/1 / V: (îrg) ~omni, (înv) ~vni, (reg) ~ogni, scl~ / Pzi: ~nesc / E: slovni cf slv сълогиіа] 1 vt(a) (Asr; c. i. cuvinte, texte, inscripții, documente etc.) A silabisi (3). 2 vt(a) (Îrg; îf slomni) A îngăima. 3 vt(a) (Îrg; îaf) A șopti. 4 vt(a) (Mun) A încerca să învețe. 5 vt(a) (Mun) A începe să priceapă. 6-7 vt(a) (Mun; c. i. melodii, cântece etc.) A încerca să descifreze sau să deprindă. 8 vr (Mun; îf slomni) A se zvoni. 9 vr (Mun; pex; îaf) A se anunța (1). 10 vi (Reg; fig; mai ales d. lumină, culori; îf slomni) A apărea treptat. 11 vi (Reg; fig; mai ales d. lumină, culori; îaf) A se distinge cu greutate. 12 vi (Îf slomni; îe) A slomni (sau, vrim, a se slomni) zorile A miji zorile. 13 vt(a) (Fig) A bănui (11). 14 vt(a) (Fig) A dibui (6).

slovenie sf [At: (a. 1648) GCR I, 130/1 / Pl: ? / E: slovean + -ie] (Înv) Limbă slavonă (9).

slovni v vz sloveni

SLOVEN, -Ă, sloveni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Sloveniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Sloveniei sau populației ei, privitor la Slovenia sau la populația ei. ♦ (Substantivat, f.) Limbă slavă meridională vorbită de sloveni. – Din scr. sloven.

SLOVEAN, -Ă, sloveni, -e, s. m. și f. Persoană făcînd parte din populația de bază a Sloveniei (în Iugoslavia).

SLOVENI, slovenesc, vb. IV. Tranz. (Învechit ș arhaizant) A citi greu, pronunțînd literă cu literă sau silabă cu silabă; a silabisi. Sevastian... învață să slovenească buchile și-i scrie feciorului său de la oraș. CONTEMPORANUL, S. II, 1950, nr. 184, 4/3. Pe Anton Pann l-ai slovenit la șase ani. PAS, Z. I 26. Aron flăcăul slovenea psaltirea. SADOVEANU, O. VII 213. ◊ Absol. Cu ochelari pe nas și slovenind arar, Se bucură bătrînul și-i fălos Cînd îmi citește numele-n ziar. BENIUC, V. 101. După ce-am prins a sloveni, parcă am altă putere. CAMILAR, N. II 371. Citea cu glas înalt dintr-o psaltire, Dar în citit cam slovenea. COȘBUC, P. II 232.

SLOVENIE s. f. (Învechit) Limba slavonă.

SLOVEN, -Ă adj., s. m. f. (locuitor) din Slovenia. ◊ (s. f.) limbă slavă meridională vorbită de sloveni. (< fr. slovène)

SLOVEAN ~eană (~eni, ~ene) Care ține de slavi; propriu slavilor. /<sl. slovĕninu

SLOVEN1 ~ă (~i, ~e) m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Sloveniei sau este originară din Slovenia. /<fr. Slovene

SLOVEN2 ~ă (~i, ~e) Care aparține Sloveniei sau populației ei; din Slovenia. /<fr. slovene

SLOVENĂ f. mai ales art. Limba slovenilor. /<fr. slovene

slovean a. și m. slavon.

slovenì v. a slomni: e de mirare cum poate sloveni NEGR. [Tras din slovă].

Sloveni m. pl. Slavii din Stiria, Carintia, Carniolia, Friul și litoralul Adriaticei: 1.720.000 loc.

slovenie f. limba slavonă: carte tradusă după slovenie.

slognésc, V. slovenesc 2.

slomnésc v. tr. V. slovenesc 2.

Sloveán,-că s. (vsl. Slovĭenin). Slavon. Slav vechĭ meridional din evu mediŭ. V. slav.

2) slovenésc și (Del.) slognésc și (azĭ, vest) slomnésc și slovnésc v. tr. (din vsl. sŭložiti, a compune, sŭlognĭa, silabă; bg. rus. slog, silabă, și vsl. slaviți, a vorbi, infl. și de slovenesc 1, adică „învăț slovenește”. Cp. și cu rîvnesc, rimnesc și pocnesc, pognesc, pomnesc). Vechĭ. Silabisesc. Azĭ. Vest. Pronunț cu nesiguranță orĭ cu frică: a slomni un cuvînt. Fig. Descifrez, pricep: tăceți, că’ncep și eŭ să slomnesc (Cod.). V. intr. Încep să mă arăt: cînd somniră zorile (CL. 1910, 1, 38; 1912, 11, 1201, și rev. I. Crg. 9, 26).

sloveníe f. (d. Slovean). Vechĭ. Limba slovenească: a scrie pe slovenie. Țară slovenească. – Rar și slav-.

Ortografice DOOM

sloven adj. m., s. m., pl. sloveni; adj. f., s. f. slovenă, pl. slovene

slovenă (limbă) s. f., g.-d. art. slovenei

sloveni (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slovenesc, 3 sg. slovenește, imperf. 1 sloveneam; conj. prez. 1 sg. să slovenesc, 3 să slovenească

slovenie (înv.) s. f., art. slovenia, g.-d. slovenii, art. sloveniei

sloven adj. m., s. m., pl. sloveni; adj. f., s. f. slovenă, pl. slovene

slovenă (limbă) s. f., g.-d. art. slovenei

sloveni (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slovenesc, imperf. 3 sg. slovenea; conj. prez. 3 să slovenească

slovenie (înv.) s. f., art. slovenia, g.-d. slovenii, art. sloveniei

sloven s. m., adj. m., pl. sloveni; f. sg. slovenă, g.-d. art. slovenei, pl. slovene

slovenă (limba) s. f., g.-d. art. slovenei

sloveni vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slovenesc, imperf. 3 sg. slovenea; conj. prez. 3 sg. și pl. slovenească

slovenie s. f., g.-d. art. sloveniei

Etimologice

slovean (-eni), s. m. – 1. Slav. – 2. Sloven. Sl. slovĕninŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 45), cf. schiau. Înlocuit treptat, cu primul său sens, de slav, s. m., din fr. slave și cu al doilea de sloven, s. n. – Der. slovac, s. m. (locuitor din Slovacia); slovenesc (var. slavonesc), adj. (slav); slovenește (var. slavonește), adv. (în limba slavă); slovenie, s. f. (înv., limba slavă).

Jargon

SLOVENĂ s. f. (cf. scr. sloven): limbă slavă din grupul meridional, vorbită în R. Slovenia (în nord-vestul R. Croația), cu centrul la Ljubljana, și în unele regiuni din sudul Austriei și din nord-estul Italiei. Este limba oficială a R. Slovenia și cea mai armonioasă (alături de sârbo-croată) dintre limbile slave, deoarece a păstrat urme ale vechiului accent muzical din slava comună. Folosește alfabetul latin (ca polona, ceha, croata, slovaca și sârba lusaciană) cu adaptările făcute de limba croată. Prima atestare de limbă slovenă datează din secolul al X-lea. Între secolele al XI-lea – al XV-lea ea n-a mai fost folosită în scris, datorită influenței germane și latine. În secolul al XVI-lea, după Reformă, s-a format limba literară slovenă, care s-a desăvârșit, în aspectul ei modern, în secolul al XIX-lea.

Enciclopedice

slovenie s. f. (Înv.) Limba slavonă. ◊ Școli de slovenie = școli care au funcționat pe lângă unele m-ri și biserici în epoca medievală a culturii românești. Se predau, în limba slavonă și română, noțiuni de scris-citit, ritual, cateheză, muzică bisericească psaltică etc., pentru pregătirea preoților și diecilor de cancelarie, a cântăreților bisericești etc. Aici se pregăteau și specialiști în caligrafie, miniatură, pictură și muzică. Printre școlile menționate în documente se află cele de la bis. Sf. Gheorghe-Vechi din București (sec. 16), Rădășeni, jud. Suceava (sec. 16), m-rea Menedic, jud. Buzău (sec. 16), Șcheii Brașovului (sec. 16), m-rea Putna (sec. 16). O dată cu introducerea limbii românești în biserici, cancelarii și cultură, la aceste școli începe a se preda și limba română. – Din sloven + suf. -ie.

SLOVÉN, -Ă (< fr.) s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La m. pl.) Popor care s-a constituit ca națiune pe terit. Sloveniei. Mai trăiesc în Italia, Austria, Ungaria și S.U.A. De religie creștină (catolici). ♦ Persoană care care aparține acestui popor sau este originară din Slovenia. 2. Adj. Care aparține Sloveniei sau populației ei. ♦ (Substantivat, f.) Limbă indo-europeană din familia slavă, grupul meridional, vorbită de sloveni. Este cea mai occidentală limbă din grupul meridional, cu multe elemente latine și împrumuturi germane. În sec. 15 apar primele fragmente de texte scrise. În 1584 este tipărită prima gramatică care codifică limba literară scrisă. Alfabet latin. Se mai vorbește în Italia, Austria și Ungaria.

Sinonime

SLOVENI vb. v. bucheri, silabisi.

SLOVENIE s. v. slavonă.

sloveni vb. v. BUCHERI. SILABISI.

slovenie s. v. SLAVONĂ.

Arhaisme și regionalisme

sloveni, slovenesc, vb. IV (înv.) 1. a citi cu greu, pronunțând literă cu literă sau silabă cu silabă; a silabisi. 2. (reg.; în forma: slomni) a îngăima; a șopti. 3. (reg.) a încerca să învețe; a începe să priceapă. 4. (reg.; despre melodii, cântece etc.) a încerca să descifreze sau să deprindă. 5. (refl.; reg.; în forma: slomni) a se zvoni, a se anunța. 6. (fig.; reg.; despre lumină, culori, în forma: slomni) a apărea treptat; a miji; a se distinge cu greutate. 7. a bănui; a dibui.

Intrare: sloven (adj.)
sloven1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A1)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sloven
  • slovenul
  • slovenu‑
  • slovenă
  • slovena
plural
  • sloveni
  • slovenii
  • slovene
  • slovenele
genitiv-dativ singular
  • sloven
  • slovenului
  • slovene
  • slovenei
plural
  • sloveni
  • slovenilor
  • slovene
  • slovenelor
vocativ singular — —
plural — —
slovean1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A17)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • slovean
  • sloveanul
  • sloveanu‑
  • sloveană
  • sloveana
plural
  • sloveni
  • slovenii
  • slovene
  • slovenele
genitiv-dativ singular
  • slovean
  • sloveanului
  • slovene
  • slovenei
plural
  • sloveni
  • slovenilor
  • slovene
  • slovenelor
vocativ singular — —
plural — —
Intrare: sloven (s.m.)
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sloven
  • slovenul
  • slovenu‑
plural
  • sloveni
  • slovenii
genitiv-dativ singular
  • sloven
  • slovenului
plural
  • sloveni
  • slovenilor
vocativ singular
  • slovenule
  • slovene
plural
  • slovenilor
substantiv masculin (M20)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • slovean
  • sloveanul
  • sloveanu‑
plural
  • sloveni
  • slovenii
genitiv-dativ singular
  • slovean
  • sloveanului
plural
  • sloveni
  • slovenilor
vocativ singular
  • sloveanule
  • slovene
plural
  • slovenilor
Intrare: sloveni
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • sloveni
  • slovenire
  • slovenit
  • slovenitu‑
  • slovenind
  • slovenindu‑
singular plural
  • slovenește
  • sloveniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • slovenesc
(să)
  • slovenesc
  • sloveneam
  • slovenii
  • slovenisem
a II-a (tu)
  • slovenești
(să)
  • slovenești
  • sloveneai
  • sloveniși
  • sloveniseși
a III-a (el, ea)
  • slovenește
(să)
  • slovenească
  • slovenea
  • sloveni
  • slovenise
plural I (noi)
  • slovenim
(să)
  • slovenim
  • sloveneam
  • slovenirăm
  • sloveniserăm
  • slovenisem
a II-a (voi)
  • sloveniți
(să)
  • sloveniți
  • sloveneați
  • slovenirăți
  • sloveniserăți
  • sloveniseți
a III-a (ei, ele)
  • slovenesc
(să)
  • slovenească
  • sloveneau
  • sloveniră
  • sloveniseră
scloveni
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
slovni
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
slogni
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: slovenie
substantiv feminin (F135)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • slovenie
  • slovenia
plural — —
genitiv-dativ singular
  • slovenii
  • sloveniei
plural — —
vocativ singular —
plural —
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

sloven, slovenăadjectiv

  • 1. Care aparține Sloveniei sau slovenilor, referitor la Slovenia ori la sloveni. DEX '09 DEX '98 MDN '00
  • 2. Care ține de slavi; propriu slavilor. NODEX
etimologie:

sloven, slovenisubstantiv masculin
slovenă, slovenesubstantiv feminin

  • 1. Persoană care face parte din populația Sloveniei sau este originară de acolo. DEX '09 DEX '98 MDN '00
etimologie:

sloveni, slovenescverb

  • 1. învechit A citi cu greu, pronunțând literă cu literă sau silabă cu silabă. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Sevastian... învață să slovenească buchile și-i scrie feciorului său de la oraș. CONTEMPORANUL, S. II, 1950, nr. 184, 4/3. DLRLC
    • format_quote Pe Anton Pann l-ai slovenit la șase ani. PAS, Z. I 26. DLRLC
    • format_quote Aron flăcăul slovenea psaltirea. SADOVEANU, O. VII 213. DLRLC
    • format_quote (și) absolut Cu ochelari pe nas și slovenind arar, Se bucură bătrînul și-i fălos Cînd îmi citește numele-n ziar. BENIUC, V. 101. DLRLC
    • format_quote (și) absolut După ce-am prins a sloveni, parcă am altă putere. CAMILAR, N. II 371. DLRLC
    • format_quote (și) absolut Citea cu glas înalt dintr-o psaltire, Dar în citit cam slovenea. COȘBUC, P. II 232. DLRLC
etimologie:
  • cf. slomni DEX '98 DEX '09

sloveniesubstantiv feminin

  • 1. învechit Limba slavonă. DEX '09 DEX '98 DLRLC
etimologie:
  • Sloven + -ie. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.

Exemple de pronunție a termenului „slovenii” (3 clipuri)
Clipul 1 / 3