3 intrări

33 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SLOVENÍ, slovenesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A citi cu greu, pronunțând literă cu literă sau silabă cu silabă; a silabisi. – Cf. slomni.

SLOVENÍ, slovenesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A citi cu greu, pronunțând literă cu literă sau silabă cu silabă; a silabisi. – Cf. slomni.

sloveni [At: CARTE TREB. II, 62/1 / V: (îrg) ~omni, (înv) ~vni, (reg) ~ogni, scl~ / Pzi: ~nesc / E: slovni cf slv сълогиіа] 1 vt(a) (Asr; c. i. cuvinte, texte, inscripții, documente etc.) A silabisi (3). 2 vt(a) (Îrg; îf slomni) A îngăima. 3 vt(a) (Îrg; îaf) A șopti. 4 vt(a) (Mun) A încerca să învețe. 5 vt(a) (Mun) A începe să priceapă. 6-7 vt(a) (Mun; c. i. melodii, cântece etc.) A încerca să descifreze sau să deprindă. 8 vr (Mun; îf slomni) A se zvoni. 9 vr (Mun; pex; îaf) A se anunța (1). 10 vi (Reg; fig; mai ales d. lumină, culori; îf slomni) A apărea treptat. 11 vi (Reg; fig; mai ales d. lumină, culori; îaf) A se distinge cu greutate. 12 vi (Îf slomni; îe) A slomni (sau, vrim, a se slomni) zorile A miji zorile. 13 vt(a) (Fig) A bănui (11). 14 vt(a) (Fig) A dibui (6).

SLOVENÍ, slovenesc, vb. IV. Tranz. (Învechit ș arhaizant) A citi greu, pronunțînd literă cu literă sau silabă cu silabă; a silabisi. Sevastian... învață să slovenească buchile și-i scrie feciorului său de la oraș. CONTEMPORANUL, S. II, 1950, nr. 184, 4/3. Pe Anton Pann l-ai slovenit la șase ani. PAS, Z. I 26. Aron flăcăul slovenea psaltirea. SADOVEANU, O. VII 213. ◊ Absol. Cu ochelari pe nas și slovenind arar, Se bucură bătrînul și-i fălos Cînd îmi citește numele-n ziar. BENIUC, V. 101. După ce-am prins a sloveni, parcă am altă putere. CAMILAR, N. II 371. Citea cu glas înalt dintr-o psaltire, Dar în citit cam slovenea. COȘBUC, P. II 232.

slovenì v. a slomni: e de mirare cum poate sloveni NEGR. [Tras din slovă].

Sloveni m. pl. Slavii din Stiria, Carintia, Carniolia, Friul și litoralul Adriaticei: 1.720.000 loc.

SLOVÉN, -Ă, sloveni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Sloveniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Sloveniei sau slovenilor (1), referitor la Slovenia ori la sloveni. ♦ (Substantivat, f.) Limbă slavă meridională vorbită de sloveni. – Din sb. sloven.

slovean, ~ă [At: (a.1688) GCR I, 280/15 / Pl: ~eni, ~ene / E: vsl словѣнинъ] 1-2 smp (Înv) Slav (1-2). 3-4 smf (Înv) Slav (3-4). 5-8 a (Îdt) Slav (5-8). 9-10 smf Sloven (1-2). 11 smp Sloven (4). 12-16 a (Îdt) Sloven (3, 5-8).

sloven, ~ă [At: DDRF / Pl: ~i, ~e / E: fr slovène] 1 smf Persoană care face parte din populația de bază a Sloveniei Si: (ltî) noric1, slovean (9), (îvr) noricean. 2-3 smf, a (Persoană) originar(ă) din Slovenia. Si: (ltî) noric1, slovean (10), (îvr) noricean 4 smp Popor care locuiește în Slovenia Si: (ltî) noric1, slovean (12), (îvr) noricean. 5-6 a Care aparține Sloveniei sau populației ei Si: (înv) slovean (13-14). 7-8 a Privitor la Slovenia sau la populația ei Si: (înv) slovean (15-16). 9 sf Limbă slavă meridională vorbită de sloveni. 10-11 smp (Înv) Slav (1-2). 12-15 a (Înv) Slav (5-8).

SLOVÉN, -Ă, sloveni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Sloveniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Sloveniei sau populației ei, privitor la Slovenia sau la populația ei. ♦ (Substantivat, f.) Limbă slavă meridională vorbită de sloveni. – Din scr. sloven.

SLOVEÁN, -Ă, sloveni, -e, s. m. și f. Persoană făcînd parte din populația de bază a Sloveniei (în Iugoslavia).

SLOVÉN, -Ă adj., s. m. f. (locuitor) din Slovenia. ◊ (s. f.) limbă slavă meridională vorbită de sloveni. (< fr. slovène)

SLOVEÁN ~eánă (~éni, ~éne) Care ține de slavi; propriu slavilor. /<sl. slovĕninu

SLOVÉN1 ~ă (~i, ~e) m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Sloveniei sau este originară din Slovenia. /<fr. Slovene

SLOVÉN2 ~ă (~i, ~e) Care aparține Sloveniei sau populației ei; din Slovenia. /<fr. slovene

SLOVÉNĂ f. mai ales art. Limba slovenilor. /<fr. slovene

slomnésc v. tr. V. slovenesc 2.

Sloveán,-că s. (vsl. Slovĭenin). Slavon. Slav vechĭ meridional din evu mediŭ. V. slav.

arată toate definițiile

Intrare: sloveni
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • sloveni
  • slovenire
  • slovenit
  • slovenitu‑
  • slovenind
  • slovenindu‑
singular plural
  • slovenește
  • sloveniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • slovenesc
(să)
  • slovenesc
  • sloveneam
  • slovenii
  • slovenisem
a II-a (tu)
  • slovenești
(să)
  • slovenești
  • sloveneai
  • sloveniși
  • sloveniseși
a III-a (el, ea)
  • slovenește
(să)
  • slovenească
  • slovenea
  • sloveni
  • slovenise
plural I (noi)
  • slovenim
(să)
  • slovenim
  • sloveneam
  • slovenirăm
  • sloveniserăm
  • slovenisem
a II-a (voi)
  • sloveniți
(să)
  • sloveniți
  • sloveneați
  • slovenirăți
  • sloveniserăți
  • sloveniseți
a III-a (ei, ele)
  • slovenesc
(să)
  • slovenească
  • sloveneau
  • sloveni
  • sloveniseră
scloveni
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: sloven (adj.)
sloven1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A1)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sloven
  • slovenul
  • slovenu‑
  • slove
  • slovena
plural
  • sloveni
  • slovenii
  • slovene
  • slovenele
genitiv-dativ singular
  • sloven
  • slovenului
  • slovene
  • slovenei
plural
  • sloveni
  • slovenilor
  • slovene
  • slovenelor
vocativ singular
plural
slovean1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A17)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • slovean
  • sloveanul
  • sloveanu‑
  • slovea
  • sloveana
plural
  • sloveni
  • slovenii
  • slovene
  • slovenele
genitiv-dativ singular
  • slovean
  • sloveanului
  • slovene
  • slovenei
plural
  • sloveni
  • slovenilor
  • slovene
  • slovenelor
vocativ singular
plural
Intrare: sloven (s.m.)
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sloven
  • slovenul
  • slovenu‑
plural
  • sloveni
  • slovenii
genitiv-dativ singular
  • sloven
  • slovenului
plural
  • sloveni
  • slovenilor
vocativ singular
  • slovenule
  • slovene
plural
  • slovenilor
substantiv masculin (M20)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • slovean
  • sloveanul
  • sloveanu‑
plural
  • sloveni
  • slovenii
genitiv-dativ singular
  • slovean
  • sloveanului
plural
  • sloveni
  • slovenilor
vocativ singular
  • sloveanule
  • slovene
plural
  • slovenilor
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

sloveni scloveni

  • 1. învechit A citi cu greu, pronunțând literă cu literă sau silabă cu silabă.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: bucheri silabisi attach_file 6 exemple
    exemple
    • Sevastian... învață să slovenească buchile și-i scrie feciorului său de la oraș. CONTEMPORANUL, S. II, 1950, nr. 184, 4/3.
      surse: DLRLC
    • Pe Anton Pann l-ai slovenit la șase ani. PAS, Z. I 26.
      surse: DLRLC
    • Aron flăcăul slovenea psaltirea. SADOVEANU, O. VII 213.
      surse: DLRLC
    • absolut Cu ochelari pe nas și slovenind arar, Se bucură bătrînul și-i fălos Cînd îmi citește numele-n ziar. BENIUC, V. 101.
      surse: DLRLC
    • absolut După ce-am prins a sloveni, parcă am altă putere. CAMILAR, N. II 371.
      surse: DLRLC
    • absolut Citea cu glas înalt dintr-o psaltire, Dar în citit cam slovenea. COȘBUC, P. II 232.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • cf. slomni
    surse: DEX '98 DEX '09

sloven (adj.) slovean

  • 1. Care aparține Sloveniei sau slovenilor, referitor la Slovenia ori la sloveni.
    surse: DEX '09 DEX '98 MDN '00
  • 2. Care ține de slavi; propriu slavilor.
    surse: NODEX

etimologie:

sloven, -ă (persoană) slovenă slovean sloveană

  • 1. Persoană care face parte din populația Sloveniei sau este originară de acolo.
    surse: DEX '09 DEX '98 MDN '00

etimologie: