2 intrări

21 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SLOVÉN, -Ă, sloveni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Sloveniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Sloveniei sau slovenilor (1), referitor la Slovenia ori la sloveni. ♦ (Substantivat, f.) Limbă slavă meridională vorbită de sloveni. – Din sb. sloven.

sloven, ~ă [At: DDRF / Pl: ~i, ~e / E: fr slovène] 1 smf Persoană care face parte din populația de bază a Sloveniei Si: (ltî) noric1, slovean (9), (îvr) noricean. 2-3 smf, a (Persoană) originar(ă) din Slovenia. Si: (ltî) noric1, slovean (10), (îvr) noricean 4 smp Popor care locuiește în Slovenia Si: (ltî) noric1, slovean (12), (îvr) noricean. 5-6 a Care aparține Sloveniei sau populației ei Si: (înv) slovean (13-14). 7-8 a Privitor la Slovenia sau la populația ei Si: (înv) slovean (15-16). 9 sf Limbă slavă meridională vorbită de sloveni. 10-11 smp (Înv) Slav (1-2). 12-15 a (Înv) Slav (5-8).

SLOVÉN, -Ă, sloveni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Sloveniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Sloveniei sau populației ei, privitor la Slovenia sau la populația ei. ♦ (Substantivat, f.) Limbă slavă meridională vorbită de sloveni. – Din scr. sloven.

SLOVÉN, -Ă adj., s. m. f. (locuitor) din Slovenia. ◊ (s. f.) limbă slavă meridională vorbită de sloveni. (< fr. slovène)

SLOVÉN1 ~ă (~i, ~e) m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Sloveniei sau este originară din Slovenia. /<fr. Slovene

SLOVÉN2 ~ă (~i, ~e) Care aparține Sloveniei sau populației ei; din Slovenia. /<fr. slovene

slovean, ~ă [At: (a.1688) GCR I, 280/15 / Pl: ~eni, ~ene / E: vsl словѣнинъ] 1-2 smp (Înv) Slav (1-2). 3-4 smf (Înv) Slav (3-4). 5-8 a (Îdt) Slav (5-8). 9-10 smf Sloven (1-2). 11 smp Sloven (4). 12-16 a (Îdt) Sloven (3, 5-8).

sloveni [At: CARTE TREB. II, 62/1 / V: (îrg) ~omni, (înv) ~vni, (reg) ~ogni, scl~ / Pzi: ~nesc / E: slovni cf slv сълогиіа] 1 vt(a) (Asr; c. i. cuvinte, texte, inscripții, documente etc.) A silabisi (3). 2 vt(a) (Îrg; îf slomni) A îngăima. 3 vt(a) (Îrg; îaf) A șopti. 4 vt(a) (Mun) A încerca să învețe. 5 vt(a) (Mun) A începe să priceapă. 6-7 vt(a) (Mun; c. i. melodii, cântece etc.) A încerca să descifreze sau să deprindă. 8 vr (Mun; îf slomni) A se zvoni. 9 vr (Mun; pex; îaf) A se anunța (1). 10 vi (Reg; fig; mai ales d. lumină, culori; îf slomni) A apărea treptat. 11 vi (Reg; fig; mai ales d. lumină, culori; îaf) A se distinge cu greutate. 12 vi (Îf slomni; îe) A slomni (sau, vrim, a se slomni) zorile A miji zorile. 13 vt(a) (Fig) A bănui (11). 14 vt(a) (Fig) A dibui (6).

SLOVEÁN, -Ă, sloveni, -e, s. m. și f. Persoană făcînd parte din populația de bază a Sloveniei (în Iugoslavia).

SLOVEÁN ~eánă (~éni, ~éne) Care ține de slavi; propriu slavilor. /<sl. slovĕninu

SLOVÉNĂ f. mai ales art. Limba slovenilor. /<fr. slovene

Sloveni m. pl. Slavii din Stiria, Carintia, Carniolia, Friul și litoralul Adriaticei: 1.720.000 loc.

Sloveán,-că s. (vsl. Slovĭenin). Slavon. Slav vechĭ meridional din evu mediŭ. V. slav.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

slovén adj. m., s. m., pl. slovéni; adj. f., s. f. slovénă, pl. slovéne

slovén s. m., adj. m., pl. slovéni; f. sg. slovénă, g.-d. art. slovénei, pl. slovéne

slovénă (limbă) s. f., g.-d. art. slovénei

slovénă (limba) s. f., g.-d. art. slovénei


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

sloveán (-éni), s. m.1. Slav. – 2. Sloven. Sl. slovĕninŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 45), cf. schiau. Înlocuit treptat, cu primul său sens, de slav, s. m., din fr. slave și cu al doilea de sloven, s. n.Der. slovac, s. m. (locuitor din Slovacia); slovenesc (var. slavonesc), adj. (slav); slovenește (var. slavonește), adv. (în limba slavă); slovenie, s. f. (înv., limba slavă).


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

SLOVÉNĂ s. f. (cf. scr. sloven): limbă slavă din grupul meridional, vorbită în R. Slovenia (în nord-vestul R. Croația), cu centrul la Ljubljana, și în unele regiuni din sudul Austriei și din nord-estul Italiei. Este limba oficială a R. Slovenia și cea mai armonioasă (alături de sârbo-croată) dintre limbile slave, deoarece a păstrat urme ale vechiului accent muzical din slava comună. Folosește alfabetul latin (ca polona, ceha, croata, slovaca și sârba lusaciană) cu adaptările făcute de limba croată. Prima atestare de limbă slovenă datează din secolul al X-lea. Între secolele al XI-lea – al XV-lea ea n-a mai fost folosită în scris, datorită influenței germane și latine. În secolul al XVI-lea, după Reformă, s-a format limba literară slovenă, care s-a desăvârșit, în aspectul ei modern, în secolul al XIX-lea.

arată toate definițiile

Intrare: sloven (adj.)
sloven1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A1)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sloven
  • slovenul
  • slovenu‑
  • slove
  • slovena
plural
  • sloveni
  • slovenii
  • slovene
  • slovenele
genitiv-dativ singular
  • sloven
  • slovenului
  • slovene
  • slovenei
plural
  • sloveni
  • slovenilor
  • slovene
  • slovenelor
vocativ singular
plural
slovean1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A17)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • slovean
  • sloveanul
  • sloveanu‑
  • slovea
  • sloveana
plural
  • sloveni
  • slovenii
  • slovene
  • slovenele
genitiv-dativ singular
  • slovean
  • sloveanului
  • slovene
  • slovenei
plural
  • sloveni
  • slovenilor
  • slovene
  • slovenelor
vocativ singular
plural
Intrare: sloven (s.m.)
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sloven
  • slovenul
  • slovenu‑
plural
  • sloveni
  • slovenii
genitiv-dativ singular
  • sloven
  • slovenului
plural
  • sloveni
  • slovenilor
vocativ singular
  • slovenule
  • slovene
plural
  • slovenilor
substantiv masculin (M20)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • slovean
  • sloveanul
  • sloveanu‑
plural
  • sloveni
  • slovenii
genitiv-dativ singular
  • slovean
  • sloveanului
plural
  • sloveni
  • slovenilor
vocativ singular
  • sloveanule
  • slovene
plural
  • slovenilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

sloven (adj.) slovean

  • 1. Care aparține Sloveniei sau slovenilor, referitor la Slovenia ori la sloveni.
    surse: DEX '09 DEX '98 MDN '00
  • 2. Care ține de slavi; propriu slavilor.
    surse: NODEX

etimologie:

sloven, -ă (persoană) slovenă slovean sloveană

  • 1. Persoană care face parte din populația Sloveniei sau este originară de acolo.
    surse: DEX '09 DEX '98 MDN '00

etimologie: