SLAVON¹, -Ă, slavoni, -e, adj. Propriu slavonilor, al slavonilor. În privința proprietății funciare am făcut împrumuturi de la legile slavone. KOGĂLNICEANU, S. A. 144. ◊ Limba slavonă (și substantivat, f.) = limba slavă bisericească și literară care s-a dezvoltat în Rusia, Serbia gi Bulgaria din vechea slavă bisericească (a scrierilor lui Metodiu și Chiril). Cu ajutorul lui Petru Movilă s-au înființat și în Țara Romînească primele școli în limba slavonă. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2872. Sara, stătea pînă tîrziu lîngă Constantin-vodă... și-i cetea «Istoriile celor vechi» ori îi tălmăcea din slavonă sfînta scriptură. IORGA, L. I 303. ♦ (Despre caractere grafice) Chirilic. Pe cîteva cruci se mai citeau nume cu litere latine. Pe cele mai multe și mai vechi, literele slavone nu mai spuneau nimic înțeles. C. PETRESCU, R. DR. 215.