SIRIÁN, -Ă, sirieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Siriei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Siriei sau sirienilor (1), privitor la Siria ori la sirieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de sirieni (1). [Pr.: -ri-an] – Siria (n. pr.) + suf. -ean. Cf. fr. syrien.

SIRIÁN, -Ă, sirieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Siriei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Siriei sau sirienilor (1), privitor la Siria sau la sirieni; originar din Siria. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de populația Siriei. [Pr.: -ri-an] – Siria (n. pr.) + suf. -ean. Cf. fr. syrien.

SIRIÁN, -Ă, sirieni, -e, s. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Siriei.

SIRIÁN, -Ă adj., s. m. f. (locuitor) din Siria. ◊ (s. f.) limbă arabă vorbită în Siria. (< fr. syrien)

SIRIAN² ~ánă (~éni, ~éne) Care aparține Siriei sau populației ei; din Siria. /Siria n. pr. + suf. ~an

SIRIAN¹ ~ánă (~éni, ~éne) m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Siriei sau este originară din Siria. /Siria n. pr. + suf. ~an

sirián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. siriéni (-ri-eni); adj. f., s. f. siriánă, pl. siriéne

sirián s. m., adj. m. (sil. -ri-an), pl. siriéni (sil. -ri-eni); f. sg. siriánă, g.-d. art. siriénei, pl. siriéne

siriánă (limbă) (-ri-a-) s. f., g.-d. art. siriénei (-ri-e-)

siriánă (limba) s. f. (sil. -ri-a-), g.-d. art. siriénei (sil. -ri-e-)

SIRIÁN s., adj. 1. s. (rar) siriac. 2. adj. (rar) siriac, sirienesc.

SIRIAN s., adj. 1. s. (rar) siriac. 2. adj. (rar) siriac, sirienesc.

ISAURIANĂ sau SIRIANĂ, dinastie de împărați bizantini (717-802). Din ea au făcut parte Leon III (717-741), întemeietorul dinastiei, Constantin V (741-775), Leon IV (775-780), Constantin VI (780-797) și Irina (790, 797-802).