SIRENĂ, sirene, s. f. 1. Aparat (funcționînd cu aburi, cu aer comprimat etc.) care produce sunete de mare intensitate și cu care se dau semnale în fabrici, în navigație etc. Se aude un șuier ascuțit de sirenă! sirena minei. DAVIDOGLU, M. 15. Fabrica de la Brezoi... trezește ecoul munților cu sirena ei. BOGZA, C. O. 371. Uneori vîntul de la mare aducea ecouri de fluiere și sirene de la vapoarele care intrau în port. BART, E. 44. ♦ Sunetul emis ca semnal în fabrici, în navigație etc. Devreme se trezește uzina în cartier. Cît de puternic strigă în noua dimineață, De parc-ar vrea sirena s-ajungă pîn’ la cer! VINTILĂ, O. 20. 2. Aparat constînd dintr-un disc prevăzut cu mai multe găuri, prin care se suflă un curent de aer și care servește la determinarea înălțimii unui sunet prin comparare cu alte sunete. 3. (În mitologia greco-romană) Ființă fabuloasă, jumătate femeie, jumătate pește, care ademenea prin cîntecele ei pe corăbieri în locuri primejdioase, unde își găseau pieirea. În curînd mă găsii iarăși față-n față cu trii sirene albe și vesele, ce se împroșca una pe alta cu apă. ALECSANDRI, O. P. 267. Ascultînd... [cîntecul], te socoți transportat... într-o sferă locuită de sirene. NEGRUZZI, S. I 75. ♦ Fig. Femeie seducătoare. Postelnicul, fiind robit de această sirenă amăgitoare, nu putu să reziste la teribilul asalt. FILIMON, la CADE.