singir sn [At: DIONISIE, ap. ȘIO II₂, 130 / V: sân~, zi~ / Pl: ~uri / E: tc zincir (dal sincir)] 1 (Înv) Lanț cu un cerc de fier la unul dintre capete, în care se prindea gâtul robilor care urmau să fie expuși în public ca pedeapsă infamantă. 2 (Pop) Șir de oameni legați cu singir (1).