SINESTEZÍE, sinestezii, s. f. Asociație între senzații de natură diferită care dau impresia că sunt unul simbolul celuilalt^[1]. – Din fr. synesthésie.

sinestezie sf [At: SCRIBAN, D. / Pl: ~ii / E: fr synesthésie] Asociație spontană între senzații de natură diferită care dau impresia că sunt una simbolul celeilalte.

SINESTEZÍE, sinestezii, s. f. Asociație între senzații de natură diferită care dau impresia că sunt unul simbolul celuilalt. – Din fr. synesthésie.

SINESTEZÍE s.f. 1. (Psih.) Asociație spontană între senzații de naturi diferite; corespondență (II). 2. Tehnică literară constând în transpunerea metaforică a datelor unui simț în limbajul altui simț. ♦ (În pictura expresionistă) Încercare de transpunere grafică sau coloristică a unei senzații auditive. [Gen. -iei. / < fr. synesthésie, cf. gr. syn – cu, aisthesis – senzație].

SINESTEZÍE s. f. 1. percepere simultană pe cale senzorială diferită a unui stimul receptat la nivelul unui analizator; corespondență (II). 2. principiu potrivit căruia senzațiile diverse (coloristice, muzicale, olfactive etc.) își corespund în plan afectiv. ◊ tehnică literară în transpunerea metaforică a datelor unui simț în limbajul altui simț. (< fr. synesthésie)

*sinestezíe f. (sin- și estezie din anestezie). Filoz. Boala celor cărora li se pare că sunetele aŭ și coloare orĭ miros orĭ că colorile fac zgomot.

sinestezie (asociație de senzații) (desp. si-nes-/sin-es-) s. f., art. sinestezia, g.-d. art. sinesteziei; pl. sinestezii, art. sinesteziile (desp. -zi-i-) corectat(ă)

!sinestezie (asociație de senzații) (si-nes-/sin-es-) s. f., art. sinestezia, g.-d. art. sinesteziei; pl. sinestezii, art. sinesteziile

sinestezíe s. f. (sil. mf. sin-), art. sinestezía, g.-d. art. sinestezíei; pl. sinestezíi, art. sinestezíile