sineca vir [At: RESMERIȚĂ, D. / V: sân~, sânica, ~nica, suminica / Pzi: sinec / E: ml *signicare, *exsomnicare] 1-2 (Pop; în descântece) A se scula în zori (și a se închina). 3-4 (Pex) A se închina.

sâneca v vz sineca

sânica v vz sineca

sinec² s [At: TEODORESCU, P. P. 380 / V: sân~ s, ~ă, ~nică sf, / E: pvb sineca] (Reg; de obicei precedat de prepoziții cu care formează locuțiuni adverbiale) Zorii zilei.

sinecă sf vz sinec²

sinica v vz sineca

sinică sf vz sinec²

sumica v vz sineca

suminica v vz sineca

2) sînec, a -á v. intr. (lat. *sénico, sênicáre [cu ê îld. ĕ], d. sĕnex, bătrîn) Est. Rar. Pornesc des-de dimineață (numaĭ în descîntece): am sînecat, am mînecat, dimineața m’am sculat, saŭ ca v. refl.: sînicasu-s’a, mînicatu-s’a.

sîneca (-c, -at), vb. refl. – A se vindeca, a se restabili. Lat. *sanicāre, de la sanus (Buescu, R. Études roum., I, 109-15). Înainte s-a explicat prin lat. *signicāre „a-și face cruce” (Pușcariu, Conv. Lit., XLIV, 540; REW 7906; Drăganu, Dacor., IV, 742); prin sl. sŭnicati „a înclina” (Bogrea, Dacor., I, 473); prin *senicum, de la senex (Scriban). Aceste șovăieli se explică prin semantismul nu foarte sigur; este cuvînt rar, care s-a păstrat numai în formule de descîntec.

SINECA vb. v. închina, ruga.

sineca vb. v. ÎNCHINA. RUGA.

SINEC s. v. zori.

sinec s. v. ZORI.

sineca, sinec, vb. I (pop.) a se scula în zori și a se închina.