sinalefă (gr. synaloiphe „redare coerentă”, „fuziune”), figură care constă în contopirea, în rostire, a vocalei de la sfârșitul unui cuvânt cu vocala de la începutul cuvântului următor. Prin contopire se ajunge, în general, la dispariția uneia din cele două vocale care se întâlnesc, dar s. se numește numai contopirea prin dispariția vocalei finale (A): „Lună, tu, stăpân-a mării...” (Eminescu) Când prin contopire dispare vocala inițială a cuvântului următor, avem de a face cu o ecthlipsă (gr. ekthlipsis): „Căci întreb la ce-am începe să-ncercăm în luptă dreaptă A turna în formă nouă limba veche și-nțeleaptă?” (Eminescu) Cf. lat.: conjugio Anchise: a) s.: „conjugi-Anchise”; b) ecthlipsă: „conjugio-nchise” ( → L., & 1244-1246) Contopirea vocalelor în hiat sintactic este generată nu numai de nevoia economisirii efortului de articulare, ci și de necesitatea eufonică, adică „un fel de melodie ce se adaugă la rostirea cuvântului” – cum spune Demetrios, & 70. Sin. sàndhi