SIMPATIE, simpatii, s. f. 1. Atracție, înclinare, afinitate pe care cineva o simte față de o persoană sau pe care o inspiră unei persoane; afecțiune, prietenie. Dumneata te-ai bucurat de la început de simpatie în sat la noi. SADOVEANU, P. M. 23. Li-era drag fără să-l fi văzut vreodată și simpatia lor pentru el creștea cu cît se înflăcăra pasiunea lui în scrisorile către Laura. REBREANU, I. 86. Pașa, foarte mișcat, răspunde arătînd simpatiile ce le-a avut totdeauna pentru romîni. BART, S. M. 28. ◊ Expr. A avea simpatie (pentru cineva) sau (rar) a lua (pe cineva) în simpatie = a simpatiza (pe cineva). Mătușa Ruxandra îl luase în simpatie, uitînd vechiul război. C. PETRESCU, R. DR. 125. ♦ Aprobare; sprijin. [Mișcarea de eliberare națională] se bucură de adînca simpatie a clasei muncitoare internaționale. GHEORGHIU-DEJ, R. 10. Li se făceau pe stradă... manifestații de simpatie. PAS, Z. IV 26. 2. (Familiar) Persoană față de care cineva are simpatie sau dragoste. Îi fi vrut să fie ca Rudolf Valentino și Ramon Novaro al vostru! îi luă apărarea Costea Lipan, dușman hotărît al eroilor fotogeniei de film. – De ce nu? se repezi Sabina să-și ocrotească, la rîndul ei, simpatiile ofensate. C. PETRESCU, C. V. 89. 3. Dependență care există între nervii a două organe și care face ca, atunci cînd unul dintre acestea suferă, să sufere și celălalt.